In perioada ianuarie-februarie 2016, in Romania au fost inregistrate 10.899 autoturisme, potrivit News.ro.

La nivelul Uniunii Europene, inregistrarile de autoturisme noi au avansat in primele doua luni cu 6,2%, la 2,248 milioane de unitati, potrivit datelor publicate joi de Asociatia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). Intre pietele auto mari, inmatricularile din Spania au urcat in ianuarie-februarie cu 4,8%, iar cele din Italia cu 8,1%. Marea Britanie a consemnat o crestere de 1,8% a inmatricularilor, Franta de 3,2%, iar Germania de 3,5%. Singura scadere a fost consemnata in Irlanda (-8,5%).

In februarie, inregistrarile de autoturisme din Romania au crescut cu 62,8%, la 8.302 unitati, de la 5.099 unitati in urma cu un an.

In UE, inregistrarile de autoturisme noi au avansat in februarie cu 2,2%, la 1,078 milioane de unitati.

Inmatricularile de autoturisme Dacia la nivelul UE au crescut in ianuarie-februarie cu 10,2%, la 65.624 de unitati, conferind marcii romanesti o cota de 2,9%, in crestere fata de 2,8% in urma cu un an. In februarie, inregistrarile Dacia in UE au avansat cu 11%, la 32.441 de unitati. Iar cota de piata s-a marit de la 2,8% la 3%.

Citeste si:

Vanzarile de masini noi ale grupului Renault, al treilea mare producator la nivel european, care detine si marca Dacia, au avansat in primele doua luni cu 8,5%, la 218.858 unitati, iar cota de piata a crescut cu 0,2 puncte la 9,7%. In februarie, inregistrarile Renault au urcat cu 6,8%, la 112.481, iar cota de piata de la 10% la 10,4%.

Inmatricularile de automobile ale grupului german Volkswagen, cel mai mare producator european de automobile, au crescut in ianuarie-februarie cu 4,7%, la 530.089 de unitati, grupul obtinand o cota de piata in scadere cu 0,3 puncte, la 23,6%.

Grupul VW a consemnat in februarie un declin de 0,1% al inmatricularilor, la 247.872 unitati, iar cota sa de piata s-a redus de la 23,7% la 23%.

In 2016, inmatricularile de autoturisme noi in Romania au crescut cu 17%, la 94.924 de unitati, de peste doua ori mai mult fata de avansul Uniunii Europene, de 6,8%, in timp ce livrarile Dacia au urcat la nivelul UE cu 9,6%, la 413.523 de unitati, conferind marcii romanesti o cota de 2,8%.

Sursa foto: Shutterstock/Cineberg