Ford a organizat, la final de august, un test drive pe soselele din Ardeal, cu cea de-a saptea generatie a modelului de oras Ford Fiesta, care a inclus si o parte din probele speciale de la Transilvania Rally 2017.

Masinile de test au fost majoritatea in echiparea Titanium, motorizarile 1,5 litri diesel 85 CP si 1 litru EcoBoost 100 CP.

In prezent, Fiesta vine doar cu echiparile Trend si Titanium, iar din octombrie si cu Vignale si ST-Line. Anul viitor va primi si echiparile ST si Active (crossover).

Modelele Fiesta pe care le-am condus 400 de km, timp de doua zile, au fost cu propulsorul EcoBoost de 1 litru 100 CP, cu transmisie manuala cu 6 trepte si automata cu 6 rapoarte.

Fiesta s-a schimbat mult, este putin mai mare, a trecut de 4 metri lungime, si ofera acum acelasi confort cu un Focus, doar ca este mai mica la interior, bineinteles. Poti sa rulezi fara griji pe autostrada la 130 km/h, in primul rand pentru ca in masina este liniste la viteze mari, deci nu te vei simti obosit, iar in al doilea rand pentru ca suspensia o face stabila si nu te vei simti in pericol.

Referitor la transmisia cu 6 trepte si motorul EcoBoost de 100 CP, se inteleg bine din moment ce consumul a fost de 6,8 litri, la viteze destul de mari, aproape 100 de km au fost pe autostrada. Acceleratia nu este fantastica, Fiesta de 100 CP trebuie dusa in 3.500-4.000 de ture ca sa faca o depasire.
In treapta a treia la 40 km/h nu prea poti sa mergi, masina se simte subturata, trebuie sa schimbi in treapta a doua. Oarecum motorul si transmisia manuala in 6 trepte par setate pentru o masina care merge mult in afara orasului. Daca nu ai o problema cu faptul ca te dai prin oras numai cu treapta a doua, atunci transmisia cu 6 trepte o sa iti placa.

Am condus si transmisia automata cu 6 trepte, care nu mai este cea Powershift, tot cu motorul EcoBoost de 100 CP. Pana in 80 de km/h, masina merge frumos, ia viteza intr-un ritm care te satisface. Daca vrei sa mergi mai tare, apesi acceleratia la podea si astepti. Masina schimba la 6.000 de ture dar nu simti vreun flux de putere, acul vitezometrului urca incet.

Diferenta de consum intre transmisia manuala cu 6 trepte si cea automata, in afara orasului, a fost de 1 litru. Fiesta automata a consumat 7,9 litri la suta de kilometri.

La interior, noua Fiesta are Sync 3, este de senzatie. Orice comanda faci pe display-ul de 8 inch te va uimi cu rapiditatea raspunsului, este de cum ai clipi din ochi.

In ambele masini am avut plafon din sticla cu trapa. Am mers cu aceasta deschisa si cu partea textila care te apara de soare trasa. Materialul este subtire si arata ca o sita permitand aerului sa intre in habitaclu, filtrat, fara praf si fara sa lase soarele sa te deranjeze.

Una dintre masini a avut instalatia de sunet B&O (Bang & Olufsen), o placere pe care nu o prea ai in masinile non-premium sau de oras.

Un alt lucru care conteaza atunci cand iti cumperi o masina sunt scaunele, daca au sustinere laterala atunci este bine.

Doar exemplarul cu tapiterie semi-piele a avut scaune cu sustinere laterala, cea complet textila te determina sa te ti de manerul usii, pentru ca din pacate noua Fiesta nu are niciun maner in plafon, iar in viraje trebuia se te prinzi de ceva (noi nu am mers deloc incet). Revenind la scaune, dupa 400 de km in noua Fiesta, pe autostrada si pe sosele virajate, unele cu gropi sau neasfaltate, cu pietris, nu m-am simtit obosit, semn ca au fost bine proiectate.

Nu as avea nicio problema sa fac drumuri lungi cu noua Fiesta, pare gandita pentru ele. Cum flotele tin pe plus vanzarile de masini noi, nu e de mirare ca masinile de oras (segment B) incep sa aiba trasaturi noi, imprumutate de la modele din segmentele C si D.

Dotari in standard noul Ford Fiesta

In standard, echiparea Trend, Fiesta vine cu sistem de avertizare pentru depasirea benzii, faruri halogen cu lumini de zi, geamuri electrice fata, scaun sofer reglabil pe 4 directii, jante de otel de 15 inch.

Echiparea Titanium include in plus faruri de ceata, faruri halogen cu lumini de zi si LED, stopuri cu LED, aer conditionat manual sau scaune fata cu design sport.

O dotare disponibila in premiera pe noul Ford Fiesta este Sistemul de asistenta activa la parcare cu senzor pentru parcarea perpendiculara. Acesta ajuta soferii sa identifice spatii de parcare adecvate si sa parcheze fara a fi nevoie de manevrarea volanului in spatele sau in lateralul altei masini.

Preturi Ford Fiesta

Noua Fiesta costa de la 12.400 euro cu TVA, pentru echiparea Trend si motorizarea de 1,1 litri benzina 70 CP, cu transmisie manuala in 5 trepte. Pentru propulsorul de 1,1 litri 85 CP mai platiti 500 euro in plus, iar pentru a trece la EcoBoost 100 CP se mai adauga 750 euro.

De la echiparea Trend la Titanium va trebui sa platiti in plus 2.500 euro, de la Titanium la ST-Line inca 750 euro, si de la ST-Line la Vignale inca 2.250 euro.

Diferenta de pret intre 3 si 5 usi este de 500 euro, iar de la transmisia manuala la cea automata este de 1.250 euro.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri