Mercedes-Benz a extins gama Clasa E cu o noua versiune denumita Clasa E All-Terrain, o alternativa la SUV-uri, pentru cei care vor doua masini intr-una singura.

Pe de o parte suntem la volanul unui break spatios si confortabil, iar la nevoie il putem transforma intr-un SUV in cateva secunde prin apasarea unui buton. Sistemul de suspensie pneumatica Air Body Control creste garda la sol a noului E All-Terrain cu 3,5 cm.

Clasa E All-Terrain are o garda la sol cu 2,9 cm mai mare decat E estate si poate castiga inca 1,4 cm cu anvelopele de 245/45 (modelul de test a avut aceste dimensiuni de anvelope - Bridgestone Potenza) si 1,5 cm datorita unei suspensii pneumatice Air Body Control. Daca rulam cu mai putin de 35 km/h, prin selectarea modului All-Terrain masina se mai ridica inca 2 cm. Ceea ce inseamna ca All-Terrain poate avea o garda la sol cu 7,8 cm mai mare decat un E obisnuit.

Nu doar garda la sol conteaza cand parasim asfaltul, ci si tractiunea integrala, iar Clasa E All-Terrain are in standard sistemul 4Matic. Programul de rulare special elaborat pentru All-Terrain adapteaza sistemele de comanda precum Programul Electronic de Stabilitate ESP sau controlul anti-derapare (ASR), pentru a face fata la drumurilor cu o suprafata dificila sau conditiilor unui carosabil defavorabil.

Motorizari si preturi Clasa E All-Terrain

Pentru Clasa E All-Terrain este disponibila o singura motorizare, E220d, un 2 litri diesel 194CP combinat cu transmisia automata cu 9 trepte. Diferenta de pret intre un Clasa E estate E220d (56.000 euro) si un Clasa E All-Terrain E220d (60.700 euro cu TVA) este de 4.700 de euro cu TVA.

E All-Terrain iese in evidenta prin rotile mari (jante din aliaj usor 19-20 inci), ornamentul radiatorului in stilul SUV, ornamentele de jur imprejurul caroseriei care protejeaza vopseaua, esapamentul cu doua tevi si sinele de plafon.

Abordarea Mercedes-Benz este asemanatoare cu cea luata de rivalii Audi si Volvo cu A6 Allroad si V90 Cross Country. Deocamdata, BMW Seria 5 Touring ramane singurul din segment care nu a adoptat designul de semi-SUV.

Cat consuma Clasa E All-Terrain

Motorul turbo-diesel de 2.0 litri 194 CP al lui All-Terrain si transmisia automata in 9 trepte se impaca excelent. In oras, consumul a fost de 7,5 litri la 100 de km, iar in afara orasului de 6,9 litri la 100 de km, la o viteza de 135 km/h pe autostrada.

Este unul dintre cele mai reusite propulsoare de 2 litri diesel de pe piata. Este foarte silentios, merge adesea in coasting (decuplarea motorului diesel la ridicarea piciorului de pe acceleratie), atat in oras, cat si in afara lui, iar la semafoare sta foarte mult oprit pentru ca are sistemul Start-Stop.

Spatiu si tehnologii

Clasa E All-Terrain promite un spatiu de incarcare intre 640 litri si 1820 de litri cu bancheta spate rabatata si poate avea, optional, si un al treilea rand de scaune, pentru copii, in portbagaj.

Scunele Clasei E arata precum niste fotolii, sunt mari, confortabile si au sustinere laterala. Designul lor contribuie din plin la atmosfera placuta de la interior, alaturi de luminile ambientale LED, disponibile in 64 de culori.

Panoul de bord este modern, este un ecran plat cu doua display-uri de 12,3 inch care il transforma intr-un cockpit virtual. Odata ce pornim masina, pe ecranul negru ies in evidenta doua tablete intens iluminate, perfect vizibile si in soare puternic. Ceasurile de bord arata foarte interesant si pot fi schimbate usor in stilurile Classic, Sport si Progressive.

Mercedes-Benz Clasa E are in premiera butoanele de comanda cu tehnologie touch (Touch Controls) amplasate pe volan. Comenzile suplimentare ale sistemului multimedia sunt oferite sub forma sistemului de control vocal Linguatronic, a unui touchpad si a unui controller amplasate in consola centrala, care au posibilitatea de a recunoaste chiar si scrisul de mana.

In standard modelul vine cu:

  • active Brake Assist - previne sau atenueaza accidentele cu vehiculele din fata sau pietoni care traverseaza, prin avertismente si franare autonoma, daca soferul nu intervine;
  • audio 20 USB – sistem multimedia cu un display de 21,3 cm;
  • dynamic select - selectarea a unuia dintre cele cinci moduri de conducere. Anumiti parametrii, precum motorul, transmisia, ESP-ul sau directia sunt ajustate in functie de modul de conducere selectat;
  • easy-pack hayon – deschiderea sau inchiderea hayonului la apasarea unui buton;
  • keyless-start;
  • control automat al climei cu doua zone climatice;
  • modul de comunicare (UMTS) pentru utilizarea de servicii ce necesita un SIM;
  • suspensie pneumatica spate cu sistem de control al nivelului;
  • sistem de apeluri de urgenta: datele sunt transferate prin intermediul unui modul de comunicare cu propria cartela SIM. Nu este necesar un telefon mobil;
  • volan multifunctional din piele nappa cu comenzi si doua butoane Touch Control, plus padele pentru schimbarea vitezelor de pe volan;
  • Sistemul pre-safe: in caz de risc iminent de accident, se initiaza masurile preventive de protectie a pasagerilor, centurile se strang, iar sistemul de sunet pregateste urechile ocupantilor pentru zgomotul accidentului asteptat;
  • Sapte airbag-uri, patru dispozitive de pretensionare a centurilor de siguranta si limitatoare de forta.

Mai multe informatii despre Mercedes-Benz Clasa E All-Terrain sunt disponibile aici.

Date tehnice Mercedes-Benz Clasa E All-Terrain E220d:

Motor: 1.950cc diesel
Putere maxima CP (rpm)194 (3800)
Cuplu maxim Nm (rpm)400 (1600)
Viteza maxima km/h 233
Acceleratie 0-100 km/h s 7.8
Tractiune integrala
Lungime mm 5051
Latime mm 1861
Inaltime mm 1497
Greutate kg 1780
Ampatament mm 2939
Volum rezervor litri 57
Volum portbagaj litri 640

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri