Porsche Romania, importatorul marcilor Skoda, Volkswagen, Seat, Audi si Porsche isi va adauga la anul in portofoliu si marcile premium Bentley si Lamborghini, au spus reprezentantii companiei la evenimentul de lansare a noii generatii Porsche 911 Targa 4.
Importatorul va construi un magazin de prezentare (showroom) pentru marcile Bentley si Lamborghini in apropierea sediului sau central din cartierul bucurestean Pipera. Constructia va incepe in urmatoarele luni, iar inaugurarea ar trebui sa aiba loc la finalul lui 2007, sau cel tarziu la inceputul lui 2008, au spus reprezentantii Porsche Romania.

Compania a primit unda verde pentru importul celor doua marci premium de la grupul Volkswagen, cel mai mare producator european de automobile, cu care trateaza in prezent pentru a obtine licenta de service pentru cele doua marci noi la reprezentanta Porsche Bucuresti Nord, potrivit NewsIn.

Reprezentantii Porsche Romania au declarat la inceputul anului ca marcile Bentley si Lamborghini vor avea showroom--uri proprii in tara in momentul cand grupul Volkswagen va fi sigur ca romanii vor cumpara anual 40 de masini ale acestor branduri. Reprezentantii Porsche Romania au spus ca dupa ce oficiali de la Bentley si Lamborghini au vizitat Romania s-au decis sa deschida puncte de vanzare proprii, fara a mai tine cont de cele 40 de unitati fixate ca limita.

Compania Bentley a fost infiintata de Walter Owen Bentley in 1919, iar intre 1933 si 1998 a fost detinuta de Rolls Royce. De atunci se afla in portofoliul Volkswagen AG, iar in prezent produce modelele Azure, Continental si Arnage care costa peste 100.000 de euro. Producatorul englez a vandut anul trecut peste 8.000 de masini.

Lamborghini este in prezent o filiala a Audi, cu sediul in localitatea Sant Agata Bolognese de langa Bologna. Compania a fost infiintata in 1963 de afaceristul Feruccio Lamborghini, care avea atunci o fabrica de tractoare.
Italienii comercializeaza in prezent modelele Murcielago si Gallardo care costa peste 150.000 de euro si pot ajunge la viteze maxime de 330 km/h.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri