Autoitalia, importatorul marcilor Fiat, Alfa Romeo, Lancia, Maserati si Ssangyong, a vandut in primele unsprezece luni ale anului peste 9.000 de automobile, cu aproape 50% peste performantele din perioada similara a anului trecut, potrivit datelor companiei, informeaza NewsIn.. Din ianuarie pana la sfarsitul lui noiembrie, Autoitalia a vandut 9.194 de automobile, o crestere cu 48% fata de aceeasi perioada a anului 2005, cand importatorul a vandut 6.234 de vehicule.

In noiembrie, compania a vandut 1.273 de automobile, dublu fata de aceeasi luna a anului 2005. Noiembrie a fost cea mai buna luna de vanzari din istoria prezentei Autoitalia in Romania, potrivit companiei.

In perioada ianuarie-noiembrie 2006, Autoitalia a vandut 5.978 de autoturisme Fiat, cu 58% peste rezultatele din primele unsprezece luni ale lui 2005. Cel mai vandut model a fost berlina Fiat Albea care in noiembrie a reprezentat aproximativ 40% din vanzarile totale ale companiei.

Citeste si:

Autoitalia a vandut in acest an 3.175 de unitati Albea, cu 50% mai mult decat in intreg anul trecut. Noua generatie Albea a inceput sa fie comercializata in Romania din luna mai 2006, iar de atunci media lunara de vanzari pentru aceasta masina a fost de peste 300 de unitati, fata de 100-150, cat a fost in primele patru luni.

In perioada ianuarie-noiembrie, compania a comercializat 2.671 de vehicule utilitare Fiat, 208 masini Alfa Romeo, 36 de automobile Lancia, 14 masini sport Maserati si 287 automobile de teren din gama producatorului corean Ssangyong. Autoitalia a vandut anul trecut 6.934 de unitati, iar in acest an compania si-a propus sa vanda 9.500 de vehicule. Compania urmeaza sa lanseze anul viitor trei noi modele Fiat: Bravo, Linea si Scudo.

Autoitalia a avut anul trecut o cota de 6% din piata importurilor de masini, unde lider a fost grupul Porsche, cu 26%, urmat de Renault-Nissan, cu 22 % si tiriac Auto, cu 14%.