Veniturile grupului PSA Peugeot - Citroen au urcat cu 5,9% in primul semestru, pana la 30,81 miliarde euro, datorita cresterii vanzarilor si a cotei de piata a producatorului, iar profitul operational a crescut cu 22%, pana la 842 milioane euro, conform Reuters, citat de NewsIn.
Marja de profit operational a urcat in prima jumatate a acestui an la 2,7%, fata de 2,4% in perioada similara a anului trecut. Reprezentantii PSA Peugeot - Citroen, al doilea mare producator european de automobile, au spus ca marja a crescut datorita preturilor mai mari de vanzare si scaderii costurilor de productie.

PSA Peugeot Citroen se asteapta ca a doua jumatate a anului sa fie putin mai slaba decat peima, datorita lunilor iulie, august si decembrie, cand vanzarile sunt de obicei mai scazute. in primul semestru, cota de piata a producatorului a urcat usor pe piata europeana, la 14,2%, comparativ cu 14% in primul semestru din 2006.

Christian Streiff, CEO al PSA Peugeot Citroen, a demarat un plan de revitalizare a companiei, plan care prevede lansarea a 41 de modele noi pana in 2010, plus reducerea costurilor si imbunatatirea calitatii modelelor. Printre modelele noi se numara masinile 4007 si 308 la Peugeot si C-Crosser la Citroen. Producatorul a anuntat ca anul acesta va disponibiliza 4.800 de muncitori in Franta, cu costuri de 120 milioane euro.

Rezultatele PSA includ datele financiare ale diviziei de automobile, ale subsidiarei financiare Banque PSA Finance, ale diviziei de logistica Gefco, precum si ale producatorului de componente pentru interioarele automobilelor, Faurecia, la care grupul detine o participatie de 71%.

In Romania, in primul semestru s-au vandut 10.289 de automobile ale grupului (7.824 Peugeot si 2.465 Citroen). Cota de piata cumulata a fost de 6% in prima jumatate a anului.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri