Toyota Motor Corp are in plan montarea de panouri solare pe unele hibride Prius din urmatorul model, pentru a raspunde cererii in crestere pentru masini ecologice, ca urmare a majorarii pretului petrolului, potrivit Forbes.
Panourile furnizate de Kyocera Corp vor putea genera o parte din energia necesara pentru aerul conditionat la versiunile superioare Prius cu propulsie pe benzina si electricitate.

"Este mai mult un gest simbolic. Este foarte dificil sa alimentezi mai mult de atat cu ajutorul energiei solare", a spus o sursa apropiata proiectului.

Toyota va lansa a treia generatie de Prius anul viitor.

Marii constructori de automobile fac eforturi pentru a veni cu solutii alternative la combustibilii fosili.

Cu toate acestea energia solara nu este privita ca o alternativa viabila de propulsare a masinilor. Panourile solare sunt scumpe din cauza cotatiilor ridicate ale siliconului, iar stocarea energiei este dificila, a spus sursa.

Un purtator de cuvant ai Toyota a refuzat sa comenteze informatia, spunand ca nu doreste sa discute despre planurile de productie viitoare.

Mazda a oferit optional un panou solar pe doua modele Eunos 800 si Sentia fabricate la inceputul anilor “90, pentru a ventila interiorul, in timp ce erau parcate in soare. Optiunea destul de scumpa s-a dovedit a fi nepopulara si a fost retrasa dupa cativa ani.

Kentaro Endo, un director al Ministerului Economiei, Comertului si Industriei din Japonia, specializat in energie regenerabila, a spus ca energia solara utilizata pe masini a fost de multe ori limitata.

"Chiar daca montezi panouri solare pe tot acoperisul unei case, reusesti sa generezi energie numai pentru a porni doua uscatoare de par. Este o idee interesanta, insa este foarte dificil sa furnizezi energie pentru a face o masina sa ruleze”, a precizat oficialul.

Toyota incearca sa tina pasul cu cererea pentru Prius. Rivalul Honda va lansa anul viitor un nou model hibrid low-cost , urmat de alte cateva masini propulsate pe benzina si electricitate.

Constructorii de masini au incheiat parteneriate cu producatorii de baterii, pentru a dezvolta si produce acumulatori litiu-ion pentru a stoca cat mai multa energie in vederea extinderii autonomiei vehiculelor.

Toyota are un parteneriat cu Matsushita Electric Industrial, In timp ce Nissan a format o companie mixta cu NEC Corp, iar Mitsubishi lucreaza cu GS Yuasa Corp.

Prius, primul hibrid din lume s-a vandut in Japonia in 1997 si pe alte piete in anul 2000. Vanzarile cumulate au ajuns la un milion de unitati la nivel mondial.

Toyota are ca tinta vanzarea a cel putin un milion de masini hibride pe an in prima parte a deceniului urmator.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri