"Proprietarul Daimler, Dieter Zetsche, a examniat minutios in ultimele saptamani o posibila preluare si a descoperit o serie de inconveniente", a relatat publicatia germana.

Ford, ce se confrunta cu scaderea vanzarilor si cu o criza de lichiditati, insa intr-o masura mai mica decat concurentii General Motors si Chrysler, a anuntat la inceputul lunii decembrie ca analizeaza vanzarea Volvo, ultima sa mare subsidiara din strainatate, citeaza NewsIn.

Dupa refuzul Daimler, "Ford nu poate decat sa spere ca un constructor chinez precum Changan nu va prelua filiala suedeza", estimeaza publicatia. Guvernul suedez a respins deja nationalizarea companiei, unul din simbolurile industriale ale tarii, ce a fost privatizata in 1999.

Citeste si:

In cazul preluarii Volvo, Daimler ar fi urmat sa investeasca multi bani pentru adaptarea modelelor Volvo la tehnologia Mercedes, fara ca productia sa fie mai ieftina, potrivit Der Spiegel. De asemenea, cumpararea de piese comune pentru Volvo si Mercedes nu ar fi dus la economii semnificative.

Vanzarile constructorului suedez, cunoscut pentru autoturismele sale solide si sigure, au fost afectate de incetinirea accentuata a pietei auto la nivel mondial.