Luna aceasta, Franta a dat nastere unei dezbateri in legatura cu protectionismul, prin oferirea unui imprumut guvernamental de 6 miliarde euro (7,69 miliarde dolari) companiilor Renault si PSA Peugeot-Citroen in schimbul promisiunii acestora de a nu inchide fabricile din Franta.

Comisia Europeana, care cerceteaza momentan schema de ajutor, si-a exprimat dubiile in legatura cu aceasta finantare, ce ar putea incalca regulile pietei unice. Comisia si-a exprimat rezervele si cu privire la pachetul de sprijinire a industriei auto italiene, de 1,2 miliarde euro.

"Responsabilitatea primara in tratarea crizei este a industriei, a companiilor individuale si organelor de conducere", informeaza un document al Comisiei, dupa cum arata NewsIn.

Comisia Europeana i-a indemnat pe producatorii auto sa abordeze problemele structurale referitoare la eficienta productiei si utilizarea capacitatii.

Industria auto a Uniunii Europene, care are vanzari anuale de 780 miliarde euro si angajeaza 12 milioane de persoane, a anuntat ca productia ar putea scadea cu cel putin 15% anul acesta, iar companiile din sector ar putea avea nevoie de ajutor financiar de pana la 15 miliarde euro.

Comisia Europeana a anuntat ca cerceteaza ca detaliile unui plan spaniol de 4 miliarde euro, destinat sprijinirii sectorului auto, sa fie in conformitate cu regulile Uniunii.