Automotive Trading Services (ATS), importatorul motocicletelor Harley-Davidson si Buell in Romania, vrea sa vanda anul acesta circa 50 de motociclete, adica o unitate la sapte zile, sub nivelul de 67 de unitati livrate in 2008.
“Am vandut 67 de unitati in 2008, iar anul acesta speram sa vindem 50 unitati. In primul trimestru al anului am livrat 7 unitati, cu 50% mai putin decat in primele trei luni din 2008 cand am livrat 14 unitati”, a declarat, pentru Wall-Street, directorul de vanzari Harley-Davidson Bucuresti, Marcel Chiva.

Cota de piata Harley-Davidson in 2008 a fost de 13% fiind pe locul 3 in piata la motociclete peste 650 cc. “Speram sa ne mentinem cota de piata, sa fim intre primii trei si in 2009”, a precizat Chiva.

Cifra de afaceri a depasit un milion euro anul trecut. “Pentru 2009 speram sa ajungem la aceeasi cifra de afaceri din 2008 datorita faptului ca accesoriile cat si partea de accesorii vestimentare o sa creasca”, a spus Chiva.

Harley-Davidson Bucuresti va avea din vara serviciul buy-back pentru motocicletele achizitionate de la compania din Romania. “Este un proiect prin care noi vom face buy-back incepand din vara, deocamdata cu motocicletele cumparate numai de la noi, iar mai apoi si cu cele care nu au fost cumparate de la firma noastra”, a adaugat Chiva.

Potrivit oficialului Harley-Davidson Bucuresti, “piata moto anul acesta ar putea scadea cu 20-25 de procente. Principalul factor pentru scadere este finantarea, companiile de leasing numai acorda credite”.

In prezent, compania are comenzi pentru Harley-Davidson Iron 883 care costa 6.950 euro fara TVA si V-Rod care are un pret de 15.900 euro cu TVA. Modelele au o garantie de 2 ani, fara limita de km. Iron 883 a fost prezentat in America la sfarsitul lunii ianuarie. Target-ul ei sunt clientii pana in 35 ani, are un motor de 883 cc, 53 CP.

Cel mai scump model in Romania este Harley-Davidson Electra Glide Ultra Classing care costa 36.000 euro cu TVA, model din care s-a vandut o unitate in ianuarie. Motorul este de 1.800 cc si are 94 CP. Fiind un Custom Vehicle Operations vine accesorizata din fabrica cu ABS, inchidere centralizata, sistem de navigatie, sistem audio cu 4 boxe Harman Kardon, incalzire.

Accesoriile care se monteaza pe o motocicleta pot depasi valoarea acesteia.

Stocul in tara este de 30 de unitati Harley-Davidson. Perioada de asteptare pentru o motocicleta este intre doua saptamani daca este in depozitul din Belgia si 8 saptamani daca este in America, dupa ce se plateste un avans de 30%.

Pana in august 2007 circulau in Romania 350 de unitati in tara, din care 200 de unitati in Bucuresti. “Cu motocicletele pe care noi le-am vandut s-a ajuns probabil la 500 de unitati in prezent pe drumurile din Romania”, a spus Chiva.

Harley-Davidson & Buell Bucuresti expune la Salonul de Motociclete, Accesorii si Echipamente cele mai noi modele ale celor doua marci americane. Harley-Davidson aduce in prim-plan seria de modele Dark Custom, in cadrul careia se evidentiaza noul Iron 883, in timp ce Buell isi largeste in 2009 gama Lightning cu un streetfighter Buell CityX XB9SX.

Harley-Davidson Motor Company a fost infiintata in 1903 si produce motociclete premium de capacitate mare, alaturi de o linie completa de piese, accesorii si MotorClothes. Buell Motorcycles USA a fost fondata de catre Erik Buell in 1983 si este afiliata la Harley-Davidson Motor Company.

Salonul de Motociclete, Accesorii si Echipamente Bucuresti, (SMAEB 2009) a VII-a editie, are loc in perioada 10-12 Aprilie 2009 in Complexul Romexpo, Bucuresti.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri