Herbert Stein, fondatorul si presedintele grupului AutoItalia, unul dintre cei mai mari importatori de automobile din Romania, considera ca vremea masinilor ieftine a trecut, urmeaza preturi mai mari.
Oficialul companiei este de parere ca masinile se vor scumpi, din cauza noilor costuri de productie.

„Trebuie sa ne educam clientii, trebuie sa uitam de vechile discount-uri de pret si sa revenim la preturile normale, caci aceeasi masina pe care ieri o vindeam cu 7.000 euro, maine va costa 8.500 euro, din cauza noului cost de productie”, a declarat, pentru Wall-Street, Herbert Stein, presedintele AutoItalia Group, la evenimentul de inaugurare al noului showroom Infiniti.

Stein, unul dintre cei mai buni analisti ai pietei auto, se fereste sa dea pronosticuri despre piata auto romaneasca.

“Opinia mea a fost ca primele 6 luni ale anului vor fi foarte dificile si ca a doua parte a anului va fi mai usoara. Dar nu mai sunt de aceeasi parere. Si prima parte si a doua, vor fi foarte grele. Noi facem planuri, dar daca se vor realiza sau nu, nu depinde de noi. De data aceasta, avem masinile potrivite, nu foarte puternice, ieftine, cu consum redus, mici. Insa nu vindem bine. Trebuie sa mergem inainte, sa supravietuim anul acesta, probabil si anul viitor, insa dupa aceea, incet, incet, vom creste”, a precizat Stein.

Estimarile pentru piata auto in 2010 sunt de circa 90.000 de masini noi vandute si inmatriculate in Romania, in scadere cu 20% fata de 2009.

In 2009, inmatricularile de autoturisme noi au avut un declin de 59%, la 116.012 unitati, de la 285.504 unitati in anul 2008, potrivit Directiei Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

AutoItalia are in prezent 38 de showroom-uri in tara.

AutoItalia, importatorul marcilor Fiat, Alfa Romeo, Lancia, Ssang Yong, Infiniti, Maserati si Segway in Romania, va lansa in 2010 noile modele, Fiat Punto Evo si Fiat 500 C, noul Fiat Doblo, Alfa Romeo Giulietta si Alfa 8C Spider.

Alfa Romeo Giulietta va inlocui modelul actualul 147. Noua Alfa Romeo este un tribut adus modelului Giulietta din anii '50-'60.

Compania va mai aduce in 2010 si cateva motorizari noi si versiuni speciale pentru modelele comercializate.

Alfa 8C Spider, una dintre cele mai exclusiviste masini din toate timpurile, va fi prezentata in noul showroom Alfa Romeo din complexul City Gate.

Din luna mai, cu ocazia inaugurarii noului showroom Alfa Romeo din complexul City Gate, Romania se va numara printre putinele tari din lume care vor avea privilegiul de a prezenta si comercializa unul dintre cele mai exclusiviste si ravnite autoturisme produse vreodata: Alfa 8C Spider, versiunea cabrio a nu mai putin celebrei Alfa 8C Competizione.

Tot in 2010, AutoItalia Group va aduce in Romania marca Abarth.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri