“Planuim sa lansam Mobil 1 0W20, un ulei performant cu o vascozitate mica la temperaturi ridicate. Produsul a fost testat cu succes si este recomandat pentru motoarele hibride. Acest tip de ulei ajuta la imbunatatirea consumului, ofera durabilitate si protejeaza piesele importante ale motoarelor in timpul pornirilor frecvente ce apar la motoarele hibride”, a declarat pentru Wall-Street Tamer Baykara, marketing manager, ExxonMobil L&PS East Med, Balkans & Central Asia.

Potrivit oficialului Exxon, “consumatorii romani prefera uleiurile sintetice si semi-sintetice. Cand e vorba de masini tehnologia evolueaza continuu iar inginerii nostri urmaresc indeaproapte toate noutatile tehnologice pentru a putea adapta uleiul la noile cerinte”.

ExxonMobil estimeaza anul acesta un nivel de vanzari similar cu cel din 2008.

"Criza economica de la nivel global a afectat si piata lubrifiantilor auto, dar ne-am folosit de acest context pentru a mari utilizarea produselor principale ale companiei. Dupa cum stiti, aceste produse principale, cum ar fi uleiurile sintetice, au un mare avantaj cand vine vorba despre consumul eficient, motoare curate, performante si cu o viata cat mai lunga. Strategia de investitii a ExxonMobil nu s-a schimbat dramatic din cauza crizei si am continuat sa investim in piata de lubrifianti prin intermediul principalilor distribuitori”, a adaugat Baykara.

Segmentul de lubrifianti auto din Romania este estimat la un volum de 70.000-80.000 tone anual.

Atat in Romania cat si la nivel global cele mai bine vandute produse sunt Mobil 1 si gama Mobil Super 3000.

In Romania compania ExxonMobil lucreaza cu 4 distribuitori, Gruppo Damidio, Lubexpert Romania, Novachrom Trading si Star Lubricants.

ExxonMobil a lansat in Romania anul trecut o noua gama de uleiuri sintetice Mobil 1, concepute in functie de kilometrajul masinii.

Produsele Mobil 1 sunt lideri pe piata internationala a uleiurilor de motor sintetice. Compania furnizeaza lubrifianti si produse petroliere speciale si ofera servicii in aproape 200 de tari.

ExxonMobil, Exxon, Esso, Mobil, Mobil 1 si Mobil 1 Arctic sunt marci inregistrate ale corporatiei ExxonMobil si filialelor acesteia.

Aras, ExxonMobil: Anual se vand in Romania 70-80.000 tone lubrifianti auto, pe o piata in scadere cu 30%

Aras, ExxonMobil: Anual se vand in Romania 70-80.000 tone...