“O sa aplicam TVA de 24%, ca orice firma din Romania care comercializeaza bunuri. Pe site-ul Dacia vor fi configurate si preturile”, a declarat Mihai Bordeanu, noul director de marketing pentru marcile Dacia si Renault.

Noile preturi de pornire Dacia cu TVA 24% sunt Duster 1,6 105 CP 4x2 - 10.941 euro, Sandero 1,4 MPI 75 CP - 7.179 euro, Logan 1,4 MPI 75 CP - 6.148 euro.

Bordeanu, fost manager la Toyota Romania, a preluat incepand cu 1 iulie functia de director de marketing pentru marcile Dacia si Renault de la Rafael Treguer.

La inceputul anului, Bordeanu s-a alaturat directiei comerciale a grupului Renault. Bordeanu ii va raporta lui Fabrice Cambolive, directorul comercial al Renault Romania.

Bordeanu vrea ca Dacia sa detina pe piata romaneasca in viitor o cota de piata de 50%, de la 30% in prezent. “Obiectivul meu principal, visul meu, este ca una din doua masini vandute in Romania sa aiba sigla Dacia, iar un altul este sa cresc nota de imagine Dacia pe plan local”, a precizat directorul de marketing Dacia.

Duster va ajuta Dacia sa creasca atat in Romania cat si in strainatate. “Duster a reusit intr-o luna de la inceputul livrarilor sa reprezinte jumatate din segmentul de 4x4. Cifrele de vanzari le vom anunta peste o saptamana”, a adaugat Bordeanu.

In Romania, circa 40% din clientii Duster au cumparat modelul cu piele, comenzile pentru tractiunea integrala sau fata au fost la egalitate.

Dacia-Renault va avea de la 1 iulie un nou director de marketing

Dacia-Renault va avea de la 1 iulie un nou director de marketing