Profitul net a avansat in primul semestru fiscal cu 199,4 miliarde de yeni, la 208,4 miliarde yeni (1,83 miliarde euro), fata de aceeasi perioada a anului trecut, potrivit datelor publicate de producatorul japonez de automobile, informeaza Mediafax.

"Rezultatele din primele sase luni demostreaza ca eforturile de redresare ale Nissan dau rezultate", a declarat presedintele Nissan, Carlos Ghosn.

In trimestrul al doilea (iulie-septembrie), profitul net a fost de 101,7 miliarde yeni (920 milioane euro). Veniturile nete au urcat cu 21,4%, la 2.2689 miliarde yeni (20,5 miliarde euro).

Nissan a comercializat 1.055.000 vehicule in trimestrul al doilea, cu 17,1% mai multe comaprativ cu anul precedent.

Citeste si:

In anul fiscal 2010, care se va incheia in martie 2011, Nissan va lansa zece noi modele la nivel mondial, dintre care sapte in a doua jumatate, inclusiv automobilul electric Nissan LEAF. Acesta va fi lansat in decembrie, in Japonia si Statele Unite.

Nissan a imbunatatit estimarile privind rezultatele din actualul an fiscal, anticipand venituri nete de 78,37 miliarde euro (initial 68,33 miliarde euro) si un profit net de 2,41 miliarde euro (initial 1,25 miliarde euro).