Potrivit acestuia, in 2012, nu va scadea numarul companiilor care vor pune la dispozitia angajatilor programe de training, ci va fi redus numarul angajatilor din companie care vor beneficia de pregatire.

“In 2011 au disparut training-urile de masa si au ramas doar adresate unor grupuri tinta mai mici, ceea ce inseamna un nivel mai mare de personalizare. (…) Cred ca anul acesta nu va scadea numarul companiilor care se vor indrepta spre training, insa daca acestea vor avea mai putini bani la dispozitie vor incerca sa ia decizii mai intelepte. Solutia in acest caz este sa ii pregatesti pe acei angajati care au capacitatea de a deveni traineri interni si de a-i pregati la randul lor pe ceilalti din companie. Aceasta a fost o tendinta si din anii trecuti, cu traineri interni din randul echipei”, a explicat Marius Decuseara Brandenburg.

El a adaugat ca o parte dintre clientii companiei au comunicat ca le-au fost reduse bugetele de training pentru 2012, iar “situatia este incerta” in acest an.

Astfel, companiile vor alege un numar de persoane care vor beneficia de training-uri, iar aceste persoane se vor intoarce in companie, unde vor transmite cunostintele acumulate si altor angajati.

Cum trebuie sa fie un trainer

“Trainerii interni trebuie sa fie persoane deschise, carismatice, cu abilitatea de a transfera cunostinte si cu simtul umorului. Trebuie sa aiba usurinta de a vorbi in public si sa fie capabili sa transmita informatia structurat”, spune seful Trend Consult Romania.

Printre avantajele celor care ajung sa pregateasca alti angajati se numara, pe langa cunostintele dobandite, reducerea numarului de sarcini zilnice de la job in perioada din proiect in care sunt traineri.

De asemenea, Decuseara subliniaza ca aprecierea pe care acesti traineri o primesc din partea celorlalti angajati este foarte importanta pentru satisfactia personala a trainerilor.

“Sa fii trainer nu este un job usor , insa aduce si multe satisfactii. Feedback-ul pe care il primesc de la participantii la curs si faptul ca in multe cazuri sunt priviti ca lideri ii poate motiva. Aceasta este un exemplu prin care motivatia non-financiara a angajatului functioneaza foarte bine atunci cand stii sa o faci”, a explicat Brandenburg.

In acest context, Marius Decuseara Brandenburg considera ca in acest an companiile vor lua decizii mai intelepte in ceea ce priveste pregatirea de personal.

“2012 va fi un an mai «smart» si ma astept ca clientii nostri de la an la an sa ia decizii mai intelepte. Si in acelasi timp sa ii ajute pe oamenii lor sa ia decizii intelepte in ceea ce priveste performanta lor, pentru ca ceea ce este important pentru cei din resurse umane este ca banii investiti in pregatirea unui angajat sa se intoarca in organizatii”, a mai spus reprezentantul Trend Consult.

Provocarile lui 2012 pentru oamenii de HR

Companii mai mici sau companii mai mari vor avea parte de provocari in acest an, crede Decuseara.

Citeste si:

“Se anunta si se intampla disponibilizari, noul Cod al Muncii le da posibilitatea mult mai usor sa disponibilizeze angajatii care nu sunt performanti. Provocarile mari cred ca sunt din zona de bugetare, de administrare in mod cat mai inteligent bugetele pe care le au, ca sa obtina efectele asteptate de organizatie”, a explicat acesta.

El considera intre provocarile managerilor de resurse umane se numara si descoperirea si dezvoltarea potentialului pentru performanta al oamenilor din organizatie.

“Companiile au nevoie de oameni cu abilitati de cel mai inalt nivel, iar acesti angajati performanti vor cere majorarea pachetelor salariale. Aceasta este presiunea cu care se vor confrunta managerii de resurse umane si pe care o pot rezolva doar printr-o evaluare si o recompensare foarte atenta a performantei. In anumite domenii si, in mod special, in domeniul financiar-bancar se va reduce numarul angajatilor. Organizatiile vor investi in performanta celor care raman. Se va incerca legarea performantei asteptate de catre organizatie de performanta fiecarui individ”, a mai spus reprezentantul Trend Consult.

Cu ochii pe echipele de vanzari

Trend Consult se va focusa in acest an pe pregatirea echipelor de vanzari din companiile-client.

“Pe parcursul lui 2012 o sa lucram pe partea de echipe de vanzari, pentru a-si creste productivitatea, dar vom actiona si pentru crestere productivitatii echipelor de management si a oamenilor din subordine. Acest lucru deoarece un manager nu are cum sa fie eficient, daca echipa sa nu este eficienta. In primul rand managerul trebuie sa zica ca vrea o echipa eficienta. Sa nu mai priveasca in modul «ii trimit la un training si suntem o echipa performanta». Trebuie sa se gandeasca in primul rand cei vor ei de la oamenii aceia”, explica el.

Potrivit sefului Trend Consult, una dintre cele mai acute probleme ale managerilor este lipsa de comunicare cu oamenii pe care aleg sa-i pregateasca.

“Exact asta este problema majora. Cati dintre manageri discuta cu oamenii inainte de curs? Cati manageri isi gasesc timp sa le spuna angajatilor de ce sunt trimisi la curs si ce se asteapta de la ei sa faca diferit dupa aceea. ?”, se intreaba Marius Decuseara Brandenburg”, se intreaba Marius Decuseara Brandenburg.

Compania de consultanta si training Trend Consult a terminat anul 2011 cu afaceri in valoare de circa un milion de euro, in crestere cu 10% fata de anul anterior.

“Ne propunem sa depasim un milion de euro in 2012”, a spus reprezentantul Trend Consult.

Sursa cover foto: freedigitalphotos.net