Sunt o investitie cand sustin vizibil un scop urmarit si sunt o pierdere atunci cand sunt folositi fara responsabilitate, fara o corelatie puternica cu scopul organizatiei sau doar pretinzand ca sustin scopul acesteia. Iata ce poti obtine cu o investitie de 15.000 euro intr-un proiect de “leadership development".

"Suntem in perioada in care cei mai respectati parteneri sunt cei care te ajuta sa faci mai mult, cu mai putin. De exemplu, cat ar avea de castigat o organizatie daca unul din «middle-manager»-ii sai are responsabilitatea si competenta de a confrunta la timp lipsa de perfomanta a unuia din subordonatii sai – si nu mai amana 3 luni de zile sa faca acest lucru? Sau daca lucrul asta se intampla intre un CEO si unul din directorii sai din echipa executiva?
Oprirea risipei de timp, bani, de oportunitati, la care se adauga o crestere a rezultatelor – atrage cu siguranta o crestere in productvitatea unui manager", a declarat pentru wall-street.ro Viorel Panaite (foto), managing partner Human Invest, furnizor de servicii de formare profesionala.

Human Invest a facut un exercitiu in cadrul companiei, unde a fost lansata intrebarea "daca o companie decide sa isi aloce intr-un an o suma minima de 15.000 euro pentru o investitie in leadership development, care sunt directiile si procesele de leadership prioritare pe care noi le recomandam a fi consolidate in aceasta perioada?"

Citeste si:

Iata mai jos cateva raspunsuri primite:

1. Cresterea productivitatii si a rezultatelor echipei executive: 2 zile de workshop, urmate de cate 1 zi la fiecare 4 luni - cu intreaga echipa, si o sesiune de acompaniere individuala lunara de 1 ora cu CEO-ul.
2. Cresterea productivitatii si a rezultatelor departamentale: intreaga echipa compacta (director si subordonati directi) participa la un program de “leadership development” de 2 zile, si este acompaniata ulterior in obtinerea rezultatelor pe care trebuie sa le atinga, prin 4 sesiuni de team-coaching, cate 1 zi pe luna, si o sesiune lunara individuala de 1 ora cu directorul de departament.
3. Imbunatatirea rezultatelor echipelor de proiect, responsabile de procese de schimbare, imbunatatire, integrare si transformare: intreaga echipa compacta a unui proiect (sau echipa de conducere a proiectului) participa la un program de “leadership development” de 2 zile, si este acompaniata apoi in obtinerea de rezultate, in 5 sesiuni de team-coaching a cate o zi/luna.
4. Valorizarea potentialului celor care doresc sa contribuie si mentinerea angajamentului oamenilor cheie: 2.000 euro/manager, instruire printr-un program de “leadership development” “open” de 2 zile, acompaniat apoi in obtinerea de rezultate, in 6 sesiuni de “coaching to support learning” a cate o ora la fiecare doua saptamani.
5. Cresterea responsabilitatii, autonomiei si a rezultatelor managerilor si ale celor fara pozitie manageriala: intre (40 – 50) de persoane pot parcurge un program de “leadership development” (“self-leadership” sau “one-on-one leadership") de 2 zile, fara o acompaniere ulterioara in implementare.

Ce s-ar putea castiga de pe urma unei astfel de investitii de doar 15.000 de euro:

1. Se redirectioneaza si se valorizeaza mai bine zeci de ore lunare de munca ale fiecarui manager implicat intr-un astfel proces si, la fel, pentru fiecare din subordonatii sai (productivitatea muncii in Romania este in acest moment la jumatatea celei din UE). Cat ar putea castiga anual o companie daca ne gandim la cresterea productivitatii doar a 10 directori sau 10 supervizori, si subordonatii acestora?
2. Se valorizeaza mai bine dorinta de a contribui, ambitiile si potentialul unei intregi echipe executive, ale unei echipe de proiect sau ale unei echipe de supervizori. Saltul in performanta, in impact si valoarea nou creata ar pune in umbra costul necesar pentru asta.
3. Cresterea performantelor unui singur manager cheie ar putea reduce nu doar risipa de resurse si energie din sistemul pe care il conduce, ci sa si imbunatateasca rezultatele intregului ansamblu. Merita asta un buget de 2.000 euro/manager?

"O privire strategica asupra scopului unei echipe, unui departament sau unei organizatii, ar justifica de fiecare data o investitie responsabila intr-un program de calitate de leadership pentru cresterea productivitatii manageriale. Pe de alta parte, o suma chiar si de 1.000 euro risipita in programe incoerente, imature si disfunctionale, ar putea reflecta in acelasi timp o atitudine de indiferenta, lipsita de responsabilitate si pentru multe alte procese din companie care ar putea fi imbunatatite", a incheiat Panaite.