In cazul insotitorilor de zbor, stewarzilor si pilotilor, se vor aplica prevederile legislative referitoare la securitatea sociala din tara in care, in mod obisnuit, isi incep si termina munca, scrie Mediafax.

Noile reglementari UE referitoare la coordonarea sistemelor de securitate sociala clarifica astfel situatia persoanelor care lucreaza transfrontalier pe cont propriu (adica se intorc in tara de origine cel putin o data pe saptamana) in ceea ce priveste accesul la ajutoarele de somaj.

Astfel, Parlamentul European a stabilit ca, daca o persoana care lucreaza pe cont propriu intr-o alta tara a Uniunii Europene contribuie la schema de ajutor de somaj a acelei tari, iar apoi se intoarce in tara de origine, unde nu exista ajutor de somaj pentru aceasta categorie, ajutorul de somaj va trebui platit de tara in care aceasta persoana a lucrat.

"Noile reglementari vor imbunatati functionarea pietei unice prin marirea protectiei sociale pentru un numar mai mare de lucratori mobili din Uniunea Europeana, cum ar fi membrii echipajelor de zbor sau persoanele care lucreaza pe cont propriu in strainatate", a declarat Milan Cabrnoch, responsabil pentru adoptarea de catre Parlamentul European a acestor prevederi legislative.

Citeste si:

Odata cu noile prevederi, se introduce conceptul de "loc de origine", pentru a garanta membrilor echipajelor de zbor accesul la drepturile de protectie sociala. "Locul de origine" este locul in care pilotii si insotitorii de zbor "isi incep si termina in mod normal perioada de activitate" si unde "operatorul aerian nu este responsabil pentru cazarea membrilor echipajului".

Pana acum, lipsa anumitor prevederi in legislatia europeana a permis unor operatori aerieni low-cost sa aplice sisteme de protectie sociala ce pot fi considerate oneroase, fara a tine seama de locul de origine al membrilor echipajelor.

Sursa foto: freedigitalphotos.net