Sa iti cresti liderii mai repede si mai bine decat concurenta si sa iti fidelizezi oamenii sunt cateva dintre cele mai mari provocari ale unui director de resurse umane, a declarat pentru wall-street.ro, Ioana Marcu, managerul de resurse umane al Orange Romania, cel mai mare operator de telelecomunicatii de pe piata locala, cu circa 2.800 de angajati.

Ioana Marcu va fi prezenta joi, 8 noiembrie, la conferinta HR 2.0: Transformarea organizationala in noua economie organizata de wall-street.ro.

“Pentru mine HR-ul este foarte important astazi pentru ceea ce se intampla peste 5 ani. Aici este provocarea. Cum cresti niste lideri mai bine si mai repede decat concurenta. Cum faci fidelizare intr-o companie. Pentru ca oamenii nu cred ca vor mai lucra peste 20 de ani doar pentru ca le dai bani. Vor lucra pentru ca vor. Intotdeauna va exista partea financiara, care nu va disparea, pentru ca muncim si ca sa ne simtim bine, dar si pentru ca trebuie sa platim facturile. Acum cat de important este pentru fiecare tine de filosofia de viata a persoanei si de moment”, explica Marcu.

Directorul de resurse umane al Orange Romania ocupa aceasta functie din octombrie 2010. Ea a absolvit Academia de Studii Economice, specializarea servicii si turism, in anul 1996.

Inainte de a se angaja la Orange a participat la 60 de interviuri de recrutare: Stiam exact ce interviuri am luat si ce nu

“Am intrat la Politehnica, la Electrotehnica, si dupa doi ani mi-am dat seama ca nu este ceea ce imi doream si m-am mutat la ASE. In ultimul an am avut o bursa in Franta, la L'école Supérieure de Commerce din Bordeaux,. Acolo am lucrat in jur de o luna la una dintre cele cele mai agentii de turism. Apoi am venit in tara, unde m-am angajat la o firma de turism. Era o diferenta mare, dar mare. Eram colaborator si lucram pe incoming, adica ma ocupam de turistii straini care veneau in Romania. Eu tineam legatura cu Israelul. Era un loc in care nu ma vedeam pe termen lung, agentia mi se parea foarte neprofesionista fata de standardele mele, dar imi doream sa raman in zona de servicii. Fara un motiv anume, era doar un instinct. Si am aplicat la foarte multe firme. De la interviul pentru Orange imi aduc aminte foarte bine toate detaliile. Persoana cu care am avut interviul m-a intrebat la sfarsit la cate interviuri am fost. Si i-am zis ca la in jur de 60. Si mi-a zis ca se vede. Stiam exact ce interviuri am luat si ce nu”, isi aduce aminte Ioana Marcu despre inceputul carierei sale.

Ea mai povesteste ca in primele doua luni in care a lucrat pentru Orange a fost convinsa ca in contractul ei de munca “era o greseala” .

“Salariul era net. Si am intrebat: <<Sigur nu e brut?>> Era o suma in jurul a vreo doua sute de euro. Foarte mult”.

Managerul si-a inceput cariera in Orange in 1997, facand parte initial din departamentul de customer care. Din 1999 a trecut in echipa de servicii pentru clientii de business, unde a inceput ca si corporate & major accounts manager si a devenit regional corporate sales manager.

Atunci cand schimbi, poti face lucruri extraordinare

“Apoi am mers intr-o alta companie. Mie imi place foarte mult schimbarea. Imi place sa incerc lucruri noi. Cred ca atunci cand schimbi, poti face lucruri extraordinare, pentru ca te poti gandi, ai creativitate, esti motivat si, ca urmare, imi place sa experimentez”.

Astfel, in 2007, Ioana Marcu s-a angajat la Accenture Romania, unde s-a ocupat de managementul operatiunilor de outsourcing in resurse umane din Romania, apoi din Europa. Timp de un an, ea s-a implicat si in actiuni de dezvoltare organizationala pentru Europa de Est.

Din 2010 a revenit in cadrul Orange Romania, fiind numita director de resurse umane al companiei care este cel cel mai mare jucator pe piata locala de telecomunicatii si care are in jur de 2.800 de angajati.

„Tin foarte mult la etica profesionala si personala si nu apreciez deloc oamenii care se muta de la o companie la alta in domeniu si apoi revin la prima. Nu imi doream sa ma angajez in telecom pentru ca nu mi se parea fair si am ajuns acolo (n.red. Accenture) dintr-un context. Ei aveau nevoie de un profil pe care nu l-au gasit dupa ce au cautat timp de doi ani. Ei voiau un HR care sa stie si business si vanzari. Era imposibil in Romania. Si acum este. Si au zis: <<Atunci hai sa luam un om de business si vanzari si sa-l invatam HR>>. Au facut un compromis. Si asa am ajuns acolo. Dar era un rol de business, nu chiar HR”, mai spune managerul despre experienta din cadrul companiei de business process outsourcing Accenture.

Wall-Street.ro va invita la conferinta HR 2.0: Transformarea organizationala in noua economie, alaturi de cei mai importanti specialisti in resurse umane, sa gasim solutii la modificarile aduse de criza in ceea ce priveste procesele de recrutare, motivare si training din companii.




Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri