Discutie intr-o seara la telefon. Doamna invatatoare si mama lui Damian.
- Imi place foarte mult de Damian, este un baiat inteligent foc. Rezolva toate problemele de la scoala si se vede ca il duce mintea.
- Va multumim pentru aprecieri, doamna invatatoare.
- Dar este lenes doamna! Nu vrea sa lucreze decat impins de la spate, ca sa nu mai vorbesc de lucru in plus.
- Cu siguranta va trebui sa luam niste masuri cu privire la aceasta problema.
- Trebuie neaparat doamna. Este pacat de el. Ma uit la alti copii care se descurca mai greu, dar care muncesc zilnic, lucreaza in plus, fac probleme si incep sa-l ajunga din urma pe Damian. Alin, care este mai lent in clasa mi-a adus un caiet cu probleme lucrate de el in weekend ca sa i le corectez. Damian este inteligent, dar daca nu munceste va fi depasit de cei care depun efort suplimentar.

Un raspuns la aceasta dilema ni-l poate oferi Carol Dweck, profesor de psihologie la Stanford University. Aceasta si-a concentrat atentia asupra cercetarilor legate de motivatie, personalitate si dezvoltare, avand o contributie majora asupra teoriilor despre inteligenta. In ”Mindset: The New Psychology of Success”, carte publicata in 2006, unde sunt explicate aceste dileme, spune spune coach-ul Ludmila Marin.

Pentru a ajunge la un rezultat, Carol a studiat in anii ’60 motivatia animalelor. A observat in timp ca unele animale nu mai faceau ceea ce ar fi fost capabile sa faca din cauza faptului ca s-au dat batute in urma unor esecuri repetate. In urma acestei observatii s-a intrebat ”Ce il determina pe un copil capabil, sa se dea batut in fata esecului, fata de alti copii care se simt motivati de acest lucru?”.

Un experiment a fost realizat in acest sens cu copii din clase primare, care avea ca scop observarea performantelor copiilor in urma motivarii acestora in mai multe moduri si influenta inteligentei asupra acestor rezultate.

Astfel, fiecarui copil i s-a spus sa rezolve un exercitiu care consta in aranjarea unui set de cuburi conform modelului pe care il primeau. Fiecare exercitiu dura 20 de secunde si nu era foarte greu, iar copiii erau motivati de faptul ca dupa fiecare exercitiu rezolvat corect primeau o fisa, iar la sfarsit puteau sa isi aleaga jucarii dintr-o gramada pe care o puteau vedea.

Dupa prima runda, copiilor li se comunicau rezultatele impreuna cu laudele cuvenite. Aici intervenea insa diferenta: copiii au fost impartiti in doua grupuri: primului grup ii era laudata inteligenta (”Bravo! Vad ca esti foarte destept!”), iar celui de-al doilea grup ii era laudata munca sau efortul depus (”Bravo! Ai muncit din greu pentru asta!”).

Ulterior, copiilor li s-a cerut sa rezolve un al doilea exercitiu, dar aveau posibilitatea sa aleaga siguri nivelul de dificultate: mai greu sau mai usor. Primul efect al motivarilor diferite a aparut: copiii laudati pentru inteligenta au cerut exercitiul mai usor, in schimb copiii laudati pentru munca depusa au ales testul mai dificil. Motivul acestei reactii inconstiente a copiilor este ca acei copii laudati pentru inteligenta lor (o caracteristica innascuta a omului, nu dobandita in timp), au preferat sa nu schimbe imaginea deja creatade copii inteligenti si doreau sa fie laudati in continuare pentru acest aspect. Nu doreau sa riste sa aleaga un test mai greu si sa nu-l poata rezolva. Ar fi insemnat un esec pentru ei. Pe de alta parte, copiii laudati pentru munca lor au ales un exercitiu mai dificil, pentru a da dovada ca munca lor merita laudatain continuare.

Apoi, copiii au primit un al treilea exercitiu, mai dificil, pe care acestia nu l-au rezolvat. Dar in timpul celui de-al treilea exercitiu s-a putut observa comportamentul fiecarui copil din cele doua grupuri: copiii care au fost laudati pentru efort s-au chinuit sa rezolve exercitiul si nu se lasau batuti pana nu reuseau sa ajunga la modelul primit. Chiar daca nu s-au descurcat prea bine, ei au declarat ca au fost atrasi de exercitiu si ca le-a placut, chiar daca nu au ajuns la rezultatul dorit. Ceilalti copii, laudati pentru inteligenta lor, fie au renuntat sa continue exercitiul, fie declarau ca exercitiul nu le-a placut, motivul fiind de fapt imposibilitatea validarii inteligentei lor prin acest exercitiu dificil.

Citeste si:

In final, copiii trebuiau sa rezolve ultimul exercitiu, care avea o dificultate mult mai mica, asemanator cu exercitiul initial. Rezultatele au fost urmatoarele: o parte dintre copiii laudati pentru inteligenta lor, demotivati de exercitiul dificil de mai devreme, au pornit de la premisa ca nu vor reusi sa rezolve nici ultimul exercitiu, astfel incat rezultatele lor au fost mai slabe. In contrast, acei copii care au fost laudati pentru efortul lor, au obtinut rezultate mai bune decat obtinusera la primul exercitiu. Majoritatea au reusit sa realizeze modelul pe care il primisera ca exercitiu, fiind foarte implicati si incercand diferite metode de rezolvare.

Ce concluzii putem trage din acest experiment?

Inteligenta si talentul innascut nu sunt suficiente pentru a avea succes. Este nevoie de stabilirea unor teluri realiste, pentru care va trebui sa muncim si sa perseveram. Scopul oricarui individ este sa evolueze, iar talentul necultivat, doar tinut latent nu poate fi asociat cu progresul.
Avem de multe ori tendinta sa asociem capacitatile noastre, exclusiv cu laudele sau criticile primite din mediul extern, care de multe ori sunt eronate si nu reflecta realitatea sau nivelul la care ne aflam.

Exemplu:Parintii ne lauda ca suntem cei mai destepti, cei mai frumosi, cei mai buni si asa mai departe. Acest lucru ne face sa credem ca intr-adevar suntem cei mai buni, poate fara efort suplimentar. Fapt pentru care ne stabilim obiective foarte inalte, de multe ori nerealiste, iar in cazul unui esec ne dam batuti rapid, asemeni copiilor laudati in experiement pentru inteligenta lor. Acelasi lucru se intampla si in sens invers. Seful ne spune la serviciu ca nu ne-am descurcat bine in proiectul lasat in responsabilitatea noastra, fapt care duce la scaderea increderii in sine, la renuntarea stabilirii unor obiective mai inalte, realiste si stagnam sau chiar regresam.

Ideal este sa ne raportam la realizarile noastre, la obiectivele de progres pe care am reusit sa le indeplinim si in functie de acestea sa ne stabilim urmatoarele. Este important sa intoarcem problema pe toate partile asa cum faceau copiii laudati pentru efortul depus, pentru a gasi solutii creative si sa nu ne dam batuti in fata esecului.

In final, tot Carol Dweck ne propune o solutie practica: in loc sa ne stabilim obiective de performanta (Vreau sacastig 1 milion de euro), sa ne stabilim obiective de dezvoltare (Vreau sa imi cresc abilitatile sau cunostintele) pentru ca ulterior sacastigin mod natural recompensele capacitatii si eforturilor mele.

Ludmila Marin– Change Facilitator for Competitive Managers, certificata de Noble Manhattan Coaching de 4 ani, are peste 1.000 de ore de dezvoltare a managerilor, care obtin atat rezultate in afaceri cat si in zona personala. De asemenea, este trainer acreditat CNFPA, organizand ateliere de auto-dezvoltare.