“Cine iti spune ca poti face totul repede, de exemplu, ca poti invata limba franceza in doua saptamani, te minte. Daca inainte de criza orice individid a putut sa isi dubleze salariul un an doi, trei, a capatat constiinta unei false valori. Iar publicitatea a avut foatre multi oameni din astia care au ajuns la cu un salariu destul de mare si cand a venit criza au fost primii care au fost dati afara, pentru ca nu produceau. Pentru ca publicitatea este un mix intre talent, pasiune si munca, dupa parerea mea munca este 75%. Un prieten imi spunea ca in carciumi este plin de poeti si oamani talentati care iti pot scrie o poezie pe un servetel pentru o bere”, explica managerul si fondatorul Propaganda.

Adrian Tuluca (37 de ani) a lansat in 2002 agentia Propaganda, dupa cinci ani in care a lucrat pentru McCann Erickson, parte a grupului de comunicare McCann Worldgroup, condus de Bogdan Enoiu. In prezent, Tuluca detine 90% din companie, restul de 10% fiind impartit egal intre Svetlana Bulacu si Ana-Simina Leotescu, conform datelor de la Registrul Comertului.

Publicitatea, o meserie de uzura. Este foarte greu ca cei de 35-40 de ani sa faca mereu diferit lucrurile

Propaganda a avut anul trecut o cifra de afaceri mai mare cu aproximativ 25% fata de businessul de 2,7 milioane de euro din 2011, ca urmare a diversificarii portofoliului de servicii oferite.

Practic, anul trecut si-a adaugat doua divizii noi: branding (prin divizia Propaganda Brand New) si BTL (prin Propaganda Live). Astfel, compania a ajuns la cinci divizii (ATL, branding, BTL, digital si media) care lucreaza pentru 15 clienti, printre care Avon, Napolact, Ursus, Vodafone, Tchibo, Raureni, Boromir, Banca Carpatica, Alfredo Foods.

De asemenea, agentia are 52 de angajati cu o medie de varsta de 26-27 de ani.

Citeste si:

„Publicitatea este foarte atractiva, suculenta, dar pe de alta parte este o meserie de uzura. Este foarte greu ca cei de 35-40 de ani sa faca mereu diferit lucrurile, oamenii obosesc. Iar noua generatie este mai putin pasionata, mai putin dispusa sa faca anumite sacrificii personale, mai putin dispusa sa citeasca mai mult in timpul liber...publicitatea este in stransa legatura cu tot ce inseamna cultura. Inainte de criza oamenii din publicitate si cei din marketing au crescut pe steroizi, total nesanatos. Unii si-au triplat salariul in trei-patru ani, pentru ca au mers de la o agentie la alta…pentru ca este greu sa ramai serios si sa cresti intr-o agentie pe o crestere anuala de 10-15% cand ti se ofera cu 50% in plus”, spune Tuluca.

El adauga ca cei care isi doresc sa lucreze pe posturi de strategie in agentii, ar trebui sa se vada cat mai des cu oamenii.

„Ca strateg trebuie sa te duci in piata, sa vezi oameni. Iar pentru creativi este important sa vada cum se schimba lumea si sa vanda pentru ca publicitatea este business, nu galerie de arta. Ca daca intelegi cum se intampla anumite lucruri in mintea oamenilor le poti si raspunde. Trebuie sa fii proaspat in gandire”.

Propaganda este una dintre cele mai mari agentii independente de publicitate de pe piata locala, printre concurenti numarandu-se atat companii care fac parte din retele importante (McCann Erickson, Ogilvy&Mather Advertising, Leo Burnett&Target, Lowe&Partners), dar si agentii independente precum GMP Advertising, Next Advertising sau Mercury 360.