Editia din aceasta toamna, o editie aniversara, aduce teme noi, speaker de success, care isi pot impartasi experientele, concursuri si premii pentru participanti. Cea mai mare surpriza a editiei este reprezentata de implicarea lui Ivan Patzaichin, in calitate de ambassador al evenimentului. Marele sportiv, interesat de dezvoltarea si viitorul tinerilor, va fi prezent in cadrul conferintei pe tema “Accepta provocarile, indrazneste sa gresesti”, pe 19 noiembrie, la Bucuresti.

“Nu există o rețetă universală a performanței, dar pe mine m-a ajutat faptul că am fost constant în tot ce am făcut și nu m-am descurajat. Aproape toate succesele mele au început prin a fi eșecuri. Prima dată când am urcat într-o canoe am căzut în primele 30 de secunde. Dar m-am urcat înapoi în barcă. Și, de fiecare dată când am căzut, în viață sau în competiții, am făcut la fel. Însă fiecare trebuie să-și găsească motivația proprie. Iar asta nu e valabil doar pentru sport. Dacă aș fi rămas în Deltă, aș fi fost cel mai bun pescar!” – este mesajul pe care marele campion il transmite noii generatii.

Maratonul BUZZ!Camp incepe pe 24 octombrie la Galati, continua la Brasov, Sibiu, Iasi, Cluj, Timisoara si Bucuresti si se inceheie pe 31 noiembrie la Chisinau.
Sunt selectati cei mai buni 300 de tineri dintre cei inscrisi, in baza informatiilor din CV si a formularului de inscriere, care vor avea ocazia de a interactiona cu cele mai mari companii, precum Mercedes-Benz, Accenture, Lidl, Arvato, Orange Romania, Raiffeisen Bank si multi altii, atat in cadrul workshop-urilor cat si in timpul pauzelor, la fotoliile de consiliere.

BUZZ!Camp este un eveniment de dezvoltare in cariera care se adreseaza deopotriva tinerilor interesati de o evolutie constanta si de durata, cat si companiilor care isi doresc sa investeasca in viitorul tinerilor si, implicit, in dezvoltarea propriei companii. Fiecare zi a evenimentului cuprinde conferinte si workshop-uri pe teme de dezvoltare personala si orientare in cariera.

Mai multe detalii despre temele acestei editii, speakerii invitati, program si inscrieri pe www.buzzcamp.ro/event. Pentru orice informatii suplimentare puteti trimite un e-mail la info@inspiregroup.ro.