"Ministerul Tineretului si Sportului a lansat Programul 'Delegat de Tineret la Natiunile Unite'. Doi tineri, fata si baiat, vor avea posibilitatea de a reprezenta Romania la New York in cadrul Adunarii Generale a ONU din septembrie/octombrie 2014 si in Comisia pentru Dezvoltare Sociala din februarie 2015", se arata intr-un comunicat remis MEDIAFAX, sambata, de MTS, potrivit Mediafax.

Candidatii trebuie sa aiba varsta intre 18 si 25 de ani si sa trimita, pana la 17 august, pe adresa international@mts.ro, urmatoarele documente: formularul de inscriere disponibil pe site-ul MTS; un CV redactat in limba romana, in model Europass; un eseu de maximum 1.000 de cuvinte, in limba engleza sau franceza, cu o tematica aleasa din domeniile: tineretul si rolul sau in cadrul procesului de dezvoltare sustenabila, Agenda 2015 pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, problematica globalizarii, antreprenoriat, dialog inter-cultural, recunoasterea educatiei nonformale, includerea sociala a tinerilor dezavantajati, cetatenie activa - participare la viata comunitatii; o scrisoare recenta de recomandare (din 2014) din partea unui superior ierarhic sau a unui cadru didactic universitar - semnata, stampilata (acolo unde se impune), scanata, care sa cuprinda inclusiv datele de contact ale semnatarului pentru identificare.

Potrivit MTS, pentru delegatii de tineret vor fi suportate cheltuielile de transport international si cazarea la Misiunea Permanenta a Romaniei pe langa Natiunile Unite, strict pentru cele doua sesiuni.

"Cheltuielile privind taxa de viza, asigurarea medicala, cheltuielile de masa pentru cei doi delegati vor fi suportate de acestia din surse de finantare proprii sau atrase. Ministerul Tineretului si Sportului nu acopera transportul de la / pana in Bucuresti al candidatilor din alte orase, care se prezinta la selectie", se mai precizeaza in comunicat.

Sursa foto: Steag ONU pictat pe fata/ Shutterstock.