Scott Ambler, un inginer sofware din Canada care este si consultant in cadrul companiei Scott Ambler + Associates, a venit sa prezinte aceasta metoda si in Romania, ca invitat al companiei de training si consultanta Total Smart Projects (TSP) in cadrul unei sesiuni de la evenimentul Project Management Days.

Astfel, abordarea Agile se bazeaza pe revizuirea metodogiilor traditionale de dezvoltare software si este orientata catre invatare continua, concentrarea pe oameni si solutii, prioritizarea scopurilor si colaborarea intre membrii unei echipe. In cazul echipelor traditionale, afacerea este supusa unor riscuri mai mari, pe fondul eficientei mai scazute.

Adoptarea acestor metode nu ia neaparat in considerarea marimea echipelor, bazandu-se insa pe spatii mici de lucru, pentru a minimiza riscurile si a maximiza in acelasi timp rezultatele. Mai mult, oamenii care lucreaza la distante de 30-40 de metri unul de altul nu pot avea rezultate optime. Asta inseamna ca un nivel crescut al dispersiei geografice este direct proportional cu riscul.

Echipe traditionale versus echipe Agile

"Echipele traditionale au un nivel mai scazut de colaborare si se bazeaza pe specificatii si planuri detaliate pentru a impartasi informatia unul cu altul. Ele tind, de asemenea, sa creasca livrarile legate de produs pe piata, crescand astfel, in proiect, riscurile legate de business si de partea tehnica. Membrii echipelor Agile colaboreaza mai mult si produc, incremental, valoare reala pentru business-ul clientului", afirma Ambler Scott.

Una dintre principalele probleme identificate in cadrul echipelor de IT este ignorarea principiului "incadrarea in timp si in buget", adauga Ambler Scott.

Echipele Agile, pe de alta parte, produc o mai buna recuperare a investitiilor (Return of Investment - ROI), scurteaza timpul in care produsul ajunge pe piata si asigura o mai buna calitate, sustine specialistul in aceasta metoda.

Adoptarea metodelor Agile, un parcurs complex

Atunci cand o companie decide ca vrea sa foloseasca metodele Agile, acestea trebuie sa se pregateasca pentru o perioada lunga de "instruire" in acest sens a echipelor.

Citeste si:

"Trebuie sa intelegem ca este o `calatorie` de mai multi ani, cerand suportul managementului si totodata training, coaching si mentoring. Pentru cele mai multe organizatii, este o schimbare de paradigma, model de abordare si asta cere timp", completeaza Ambler Scott. Acesta defineste conceptul de Agile ca un mod de gandire.

In ceea ce priveste beneficiile pentru angajati, consultantul in metode Agile mentioneaza in primul rand importanta pentru CV, dar si deprinderea unei palete largi de abiltati, "datorita unei mai mari focalizari pe colaborare, calitate si livrare".

Piedici in calea adoptarii modului de gandire Agile

Schimbarea pe care o presupune adoptarea acestor metode este unori privita cu reticenta de angajati. Cel mai adesea, cei care se opun sunt sefii de proiect, specialistii in baze de date si persoanele responsabile de controlul calitatii. Principala piedica pentru specialistii in baze de date o reprezinta chiar liderii lor, are le acorda un sprijin scazut cand vine vorba de noi metode de lucru. Ambler Scott detaliaza dificultatile cu care se confrunta cei reticenti la trecerea spre Agile.

"O buna parte din activitatile de management de proiect vor fi impartite catre celelalte roluri din Agile, ceea ce inseamna ca rolul de sef de proiect este diminuat in Agile. Specialistii de baze de date sufera din pricina unui suport incredibil de redus din partea liderilor lor, in privinta noului mod de lucru, existand totusi anumite tehnici in aceasta privinta, care au fost dovedite in practica de multe ori".

In ceea ce priveste distributia geografica a metodei Agile, diferentele sunt mari de la tara la tara. Daca in Canada consultantii gasesc "cu greu" o companie care sa nu fie experimentat strategiile Agile, in Romania Ambler Scott a vizitat doua companii care practicau aceste metode.

Scott Ambler + Associates este compania care a conturat principiile metodelor Agile si aplicatia software pentru adoptarea acestora. Compania de management IT ajuta organizatiile sa devina mai eficiente prin aceste strategii.

Total Smart Projects este o companie de training si consultanta, specializata in managementul proiectelor si proceselor.