Programul "Weeks of work" dureaza un an si se adreseaza studentilor sau masteranzilor de la Marketing, Comunicare, Arte, Management si alte specializari in domenii socio-umane. Fiecare serie de 15 studenti parcurge 2 module, unul teoretic si unul practic, in decursul a 2 saptamani.

Pe parcursul primei saptamani participantii se vor familiariza cu activitatea desfasurata in toate departamentele agentiei: client service (relatii clienti), strategie, creatie, online, social media, audio-video, DTP (pregatire si productie tipar). In a doua saptamana studentii, impartiti in trei echipe, primesc un brief concret de la un client pentru care vor propune o campanie de comunicare.

"Intr-o lume in care ne confruntam cu atatea restrictii bugetare, educatia ar trebui sa fie ultimul domeniu care sa aiba de suferit de pe urma acestora. Din pacate, sistemul public de educatie nu reuseste sa le asigure studentilor pregatirea practica necesara pentru a-si gasi cu usurinta un loc de munca. `Weeks of Work` este programul de consiliere profesionala prin care Saatchi & Saatchi doreste sa ofere tinerilor posibilitatea de a dobandi competentele necesare pe piata muncii, contribuind la formarea pe premise sanatoase a noii generatii de profesionisti", sustine Mona Opran, COO Saatchi & Saatchi.

Exista sansa de angajare?

Reprezentantii Saatchi & Saatchi estimeaza ca, in general, sansele de angajare in industrie cresc, dat fiind ca la sfarsitul celor doua saptamanii participantii isi pot pune in portofoliu prima lor campanie de comunicare.

Pana in prezent, 85 de studenti au parcurs acest program, din care 8 studenti au facut un internship la Saatchi & Saatchi. Ulterior, doi tineri au fost angajati in departamentul Client Service, 1 tanar in PR si 1 fost intern in creatie. O studenta s-a angajat in domeniu dupa ce a terminat programul.