Candidatii interesati de o pozitie entry-level in companie vor interactiona direct cu specialistii EY si cu echipa de recrutare in cadrul a peste 20 de evenimente in sediul EY, in universitati si targuri de job-uri din Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi, Timisoara si Chisinau.

Prin cate probe trebuie sa treci la EY

Procesul de selectie va include pre-selectie a CV-ului, video-recruitment, testari socio-metrice si o noua competitie, EY Mega Days. In cadrul procesului de selectie, candidatii vor putea cunoaste indeaproape compania EY Romania, iar echipa EY va putea evalua atat aspecte care tin de abilitatile verbale, numerice, de limba engleza ale candidatilor, precum si cele de inter-relationare specifice activitatilor individuale si de echipa ce vor urma pentru finalisti.

Cei 95 de juniori care vor fi selectati in aceasta primavara isi vor incepe activitatea in septembrie 2015, cand se vor alatura celor 600 angajati care fac parte din echipa EY, in 5 birouri din tara si din Republica Moldova.

In cadrul EY tinerii au posibilitatea sa participe la programe internationale de certificare ACCA, ACA, CFA s.a., pe care compania le ofera noilor angajati. Astfel, EY investeste anual 3.000 de Euro in medie pentru formarea fiecarui angajat.

Citeste si:

Anul trecut, peste 81 de noi angajati au inceput activitatea in EY de pe bancile universitatilor si 35 de interni au fost recrutati pe parcursul anului.

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 190.000 de angajati in peste 700 de birouri din 150 de tari si venituri de aproximativ 27,4 miliarde de USD in anul fiscal incheiat la 30 iunie 2014. In Romania, EY este prezenta din 1992. Cei peste 500 angajati din Romania si Republica Moldova furnizeaza servicii integrate de audit, asistenta fiscala, asistenta in tranzactii si servicii de asistenta in afaceri catre companii multinationale si locale.

Sursa foto: Proaspat absolvent/Shutterstock.com