Multi angajati cred ca, daca lucreaza peste program, vor avea performante mai mari. Dar o cercetare coordonata de un profesor de psihologie arata ca, atunci cand vine vorba de petrecut timpul la job, calitatea trebuie sa bata cantitatea.

Cercetatorul K. Anders Ericsson, profesor de psihologie la Universitatea de stat din Florida, a ajuns la concluzia ca cine sta mai putin la job este mai eficient, prin urmare mai performant, dupa ce a analizat un grup de muzicieni, potrivit Business Insider.

Profesorul a descoperit, astfel, ca muzicienii performanti muncesc mult intr-un timp scurt. Cei mai buni dintre ei isi desfasoara activitatea fara oprire timp de 4 ore, dimineata, pana in ora pranzului, iar apoi iau o pauza pana la ora 16. Cercetatorii subliniaza, asadar, ca oamenii de succes fac acelasi lucru: muncesc mult intr-un timp scurt.

Un exemplu similar a fost dat in cartea "Saptamana de lucru de 4 ore", de Timothy Ferriss, care iti spune cum sa muncesti mai putin si sa fii mai bogat (material si spiritual) si, ca atare, sa ai mai mult timp pentru tine. Ferriss a scris cartea pe baza principiului lui Pareto (regula 80-20), care descrie faptul ca in aproape orice problema, „putinul” (20%) reprezinta esentialul, iar „multimea” (80%) reprezinta partea mai putin valoroasa. Astfel, 80% din rezultate trebuie sa iasa din 20% munca, si nu sa pierzi timpul cu 80% proiecte sau clienti care iti ofera 20% rezultate.

Asadar, concentreaza-te si fa mai mult in mai putin timp.

Sursa foto: Angajat in timp liber/Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri