Aproape toti tinerii care isi cauta un loc de munca (noua din zece) reclama faptul ca au probleme cauzate de lipsa unui nivel de experienta impus de angajator, iar patru din zece considera ca piata muncii nu prezinta destule oferte corelate cu pregatirea lor. Studiul a mai aratat ca doar 40 la suta dintre respondenti se declara increzatori intr-un viitor profesional satisfacator pentru urmatorii cinci ani, potrivit Mediafax.

"Cei mai multi tineri respondenti (76,27 la suta) se asteapta ca de la locul de munca sa primeasca in primul rand un salariu satisfacator. Sase din zece respondenti isi mai doresc sa beneficieze de dezvoltare personala si un echilibru constant intre munca si viata personala, iar mai bine de jumatate (53,96 la suta) dintre respondenti apreciaza ca nivelul salarial "entry level" se afla in intervalul 1.000-1.500 lei/luna. De asemenea, tinerii declara ca ar prefera un salariu mic in schimbul oportunitatilor de dezvoltare profesionala. Doar trei din zece respondenti au declarat ca un salariu mare poate compensa in favoarea unui loc de munca neplacut", se mai arata in studiul realizat pe platforma ivox.ro.

In plus, sapte din zece respondenti ai sondajului declara faptul ca ar fi interesati in viitor de deschiderea propriei afaceri, iar 22,63 la suta se declara inca nesiguri de abilitatile antreprenoriale, fiind nehotarati in acest sens, in timp ce doar sapte la suta dintre acestia nu doresc sau nu au in plan deschiderea propriei afaceri. Mai bine de jumatate dintre tinerii care isi cauta de munca in Romania (55,22 la suta) ar fi dispusi sa lucreze in afara tarii, in timp ce alti 26,74 la suta nu s-au decis in aceasta privinta si doar 18,04 la suta dintre cei intervievati nu ar pleca sa lucreze in strainatate. In schimb, opt din zece respondenti ar alege un post in strainatate pentru un salariu mai mare.

Citeste si:

De asemenea, mai mult de jumatate dintre cei chestionati (54,43 la suta) spun ca isi doresc conditii de munca mai bune, in timp ce trei din zece ar alege un loc de munca in afara tarii pentru sansele de afirmare si oportunitatea de a vedea si alte culturi. Cei mai multi respondenti, 72,63 la suta dintre cei care doresc sa munceasca in tara, fac aceasta alegere de dragul familiei si a prietenilor. De asemenea, 36,08 la suta considera ca un post in Romania le-ar oferi oportunitatea de a face o schimbare in tara.

Studiul a mai aratat ca aproape sapte din zece respondenti prefera locurile de munca cu norma intreaga, in timp ce aproape doi din zece aleg un loc de munca cu norma partiala.Aproape o treime dintre participantii la studiu considera ca un sistem educational performant si adaptat pietei de munca faciliteaza gasirea unui loc de munca, insa, din experienta a jumatate dintre respondenti, durata medie de cautare a unui loc de munca este intre o luna si patru luni.

Programul Garantia pentru Tineret

Pe de alta parte, angajatorii isi doresc candidati care s-au ocupat de cariera lor chiar si in timpul studiilor, asta neinsemnand neaparat un loc de munca anterior, ci participarea la cat mai multe stagii de pregatire, internship-uri sau orice fel de activitati practice. Obiectivul principal al programului "Garantia pentru Tineret" este reducerea somajului in randul tinerilor care au varsta cuprinsa intre 16 si 24 ani, prin facilitarea obtinerii de locuri de munca de calitate.

Practic, se urmareste ca tinerii cu varsta mai mica de 25 ani, care isi pierd locul de munca sau care nu gasesc unul dupa terminarea studiilor, sa primeasca o oferta de buna calitate, fie de angajare, fie de continuare a educatiei sau de intrare in ucenicie, ori de efectuare a unui stagiu. Oferta va fi primita in decurs de patru luni de la inregistrarea la agentiile pentru ocuparea fortei de munca. Studiul "Tinerii si locul de munca" a fost realizat in perioada 24 – 29 aprilie, pe platforma www.ivox.ro, pe un esantion de 2.276 respondenti cu varsta pana in 25 de ani. Mai mult de jumatate (61 la suta) au liceul sau scoala profesionala ca ultima forma de scoala absolvita, iar 57 la suta au declarat ca nu au venit propriu.