Mihaela Ginju (47 ani, in prezent) spune ca si-a dorit dintotdeauna sa aiba propriul business, chiar daca mai intai a trait experienta de angajat. A lucrat in vanzari la cateva companii din IT si ca trainer la o companie de training si consultanta. Intre timp, a ajuns manager si a facut chiar si un MBA. CV-ul de pana atunci ii prevestea, teoretic, o cariera in crestere. Dar "toate bune si frumoase pana la o conferinta unde a vorbit primul, a dormit toata sala, a vorbit al doilea, a dormit toata sala. Dupa ei a venit un american, care in momentul in care a urcat pe scena a zis «Buna ziua!» ochi in ochi cu lumea. A trezit sala. Cand s-a trezit sala, inclusiv eu, atunci a fost declicul meu ca poti sa ai oricata experienta, oricata scoala, oricate competente, oricate olimpiade la matematica castigate, daca nu ai antrenamentul vorbirii in public, al exprimarii opiniei in public, al asumarii de sine in public", descrie Mihaela contextul in care si-a dat seama ca poate sa-i invete pe oameni cum sa vorbeasca in public si sa faca din asta un business.

Dupa acel moment, a petrecut inca doi ani sa se gandeasca la acea idee si sa dea contur conceptului care avea sa se transforme intr-o afacere. Cand, in sfarsit, a decis ca este momentul, a parasit "lumea corporatista" si s-a dus direct la actualii parteneri in companie, Adrian Stanciu (antreprenor si consultant de afaceri) si Liviu Papadima (profesor universitar).

"In 6 luni firma a fost gata. Am lansat-o pe 29 noiembrie 2005, apoi am muncit cu toate motoarele turate pentru ca ne-am indragostit pur si simplu de idee. Nu stiu daca a fost greu sau usor, era prima data cand faceam o firma. Fiscalitatea oricum nu este ceva care sa avantajeze antreprenoriatul, nici atunci, nici acum", spune acum antreprenoarea.

Ea si cei doi parteneri au investit 10.000 de euro in Erudio, prin care vand programul de leadership creativ Erisma, dedicat managerilor si antreprenorilor. La momentul respectiv, era prima firma din lume care detinea acest concept, dupa cum sustine antreprenoarea. "Primul lucru pe care l-am cautat este daca exista vreo firma din strainatate care face asa ceva. Eu mi-am imaginat ca americanii sunt primii. Nu era nicaieri, nici in America, nici in Europa. Romania este conceptul", sustine Mihaela Ginju.

Cum a strans primii cursanti: "Am sunat toata lumea pe care o cunosteam"

Mihaela Ginju s-a folosit de experienta sa in vanzari de ani de zile si, pur si simplu, a inceput sa dea telefoane. "Am sunat toata lumea pe care o cunosteam si care mi s-a parut mie ca poate intelege ce presupune programul. Eu am lucrat 13 ani in vanzari, asa ca nu veneam de nicaieri. Si asa s-au strans oamenii", povesteste acum antreprenoarea.

La sfarsit de februarie 2006, Ginju incepea primul program de leadership creativ, la care au participat 26 de manageri. Programul presupune 11 intalniri saptamanale si costa 3.620 de euro + TVA de persoana, suma care acopera sala de curs in Bucuresti, mesele si un weekend la munte. Programul este organizat de doua ori pe an.

Citeste si:

Recunoaste ca in perioada de criza a avut si cate 30-40 participanti pe an. Din 2010, a inceput sa creasca numarul de inscrieri, insa in limita a 60 de locuri. "Au loc fluctuatii, sunt doi-trei ani in care capacitatea este la maximum, apoi se restrange. Merge cam cum merge economia in general. Daca oamenii au proiecte mari de facut, atunci nu au timp, nu e neaparat o chestiune de bani", spune Mihaela Ginju. Cei mai multi participanti (60%) sunt sefi in multinationale, iar restul sunt antreprenori.

De ce vin participantii la curs: "Vreau sa descopar cum sa fiu mai bun"

Acum 10 ani de zile, cand a lansat programul, oamenii spuneau "am venit sa scap de emotii". In ultimii 3-4 ani, insa, nimeni nu i-a mai spus asta. Acum spun "vreau sa descopar cum sa fiu mai bun". Iar Mihaela ii ajuta sa devina mai buni ca spirit, caci cine vrea sa fie mai bun in zona de competenta, se duce la un MBA sau la alte cursuri, considera fondatoarea Erisma.

"Aici este despre vreau sa fiu un om mai bun, un lider mai bun, un tata mai bun, un coleg mai bun. Vreau sa ma descopar, nu sa ma invete cineva, intr-un fel in care eu sa cresc. Voi aratati-mi doar pe unde sa ma duc, iar eu sa cresc. Vreau sa ma raportez mai bine la viata, la profesie, la familie. Un lider nu inseamna doar profesie, pentru ca toata lumea se uita dupa un lider echilibrat intre viata personala si viata profesionala. Un lider este un om care creste complet, nu doar profesional", explica antreprenoarea.

Rezultatele cursantilor?

Prezenta liderilor, fie ei sefi in multinationale sau antreprenori, la birou a devenit calda si prietenoasa. Totodata, s-au simplificat relatii interumane, spune Ginju. "Noi suntem si intr-un razboi cu timpul, pentru ca timpul in care traim este mult prea rapid si nu ingaduie relatiile dintre oameni. Ori oamenii fac business. In momentul in care ne reintoarcem la ce este omenesc, se incalzesc relatiile si, pur si simplu, oamenii lucreaza mai bine intre ei. Asta e rezultatul, lucreaza mai bine intre ei, incepe sa le faca placere sa lucreze unul cu altul", completeaza fondatoarea Erudio.

Dar rezultatele antreprenoarei?

Prin business-ul sau, prin care ii face pe lideri sa descopere cum sa fie mai buni, Mihaela Ginju a atins o cifra de afaceri de 140.000 de euro in 2014, iar pentru acest an estimeaza ca va ajunge la 150.000 euro. Cresterea va veni in urma lansarii unui nou program, Emeritus, aflat deja in desfasurare si care costa 4.500 de euro + TVA pentru fiecare participant si in urma unor ateliere de empatie prin tehnici teatrale.

Ginju spune ca antreprenoriatul are un avantaj "extraordinar": i-a simplificat echilibrul dintre viata profesionala si viata personala. "Am putut, din momentul in care am devenit antreprenor, sa stau acasa cand era copilul acasa si sa lucrez de la birou cand pleca el la scoala. Nu as fi putut face asta ca angajat", spune antreprenoarea. Dar orice beneficiu vine si cu o nemultumire. "Lucrul greu este ca toata responsabilitatea lumii o simt pe umerii mei. Primul si cel mai puternic soc a fost atunci cand mi-a dat seama ca nu mai am pe cine sa trimit sa-mi spele masina", spune acum amuzata Mihaela Ginju.

Pe langa antreprenoriat, Mihaela Ginju compune muzica. Ii place sa cante jazz si pop si o face de trei ori pe saptamana la cor in grupul Song si in familie. De altfel, planul ei este sa inregistreze un disc. Ea spune despre sine ca are o minte analitica, ca este jumatate pragmatica si jumatate artista. A doua jumatate a reiesit din faptul ca la 4 ani a urcat pe scena, la Televiziunea Romana. A stat 11 ani in TVR, unde a jucat in filme pentru copii si a pus voce pentru Teleenciclopedia. De asemenea, a jucat in filmul "Liceenii" si a cantat cu Stefan Banica Jr. in prima trupa.