Fii atent la posibilele greseli pe care le faci atunci cand aplici pentru un loc de munca.

Cautarea unui job este un proces destul de complicat care nu ar trebui tratat cu indulgenta. Nu este oare posibil sa iti fi sabotat singur sansele de a-ti incepe cariera mult visata? Iata 8 greseli pe care trebuie sa le eviti.

1. CV-ul tau nu este bine pus la punct

Nimic nu este mai frustrant pentru angajator decat sa observe greselile din CV-ul tau. Nu numai ca trebuie sa iti dai silinta sa il impresionezi pe angajator cu CV-ul tau dar trebuie sa si verifici de mai multe ori daca modul in care te-ai exprimat este corect.

Orice greseala gramaticala il determina pe acesta sa considere ca lipsa ta de atentie sau, mai rau decat atat, ignoranta ta privind regulile de exprimare poate fi un bun motiv pentru care sa nu te aleaga. Inainte de a aplica pentru un job este bine sa te consulti cu mai multe persoane care au experienta in redactarea CV-ului, conform Money.usnews.com.

2. Esti evaziv in ceea ce priveste experienta ta profesionala

Poate fi o provocare sa vorbesti despre ceea ce ai lucrat in trecut in special daca experienta respectiva nu este relevanta postului pentru care aplici. Gaseste o legatura intre jobul anterior si cel pe care vrei sa il obtii: cu siguranta ti-ai insusit anumite abilitati sau ai avut parte de realizari care te pun in valoare in ochii angajatorului.

3. Nu esti atent la descrierea “candidatului ideal”

Nu are rost sa te intrebi de ce nu esti contactat de niciun angajator in cazul in care aplici pentru joburi fara sa citesti complet descrierea postului. Ia in considerare fiecare abilitate si calitate mentionata de catre angajator si gandeste-te daca chiar esti potrivit pentru postul respectiv.

Calitatea va conta intotdeauna mai mult decat cantitatea. Potrivit Theguardian.com, un alt motiv pentru ca nu este bine sa aplici pentru prea multe joburi este faptul ca iti va fi greu sa te concentrezi pe fiecare in parte.

4. Adresa ta de email nu este profesionala

Daca nu incerci sa iti construiesti un profil profesional cum vrei ca angajatorul sa trateze cu seriozitate aplicatia ta? Acesta nu isi va forma o parere prea buna despre tine daca vede ca primeste un CV de pe adresa ta copilaroasa pe care ai creat-o in liceu, tocmai din cauza faptului ca va considera ca nu iti dai silinta destul de mult pentru a avea grija de impresia pe care o lasi.

5. Nu esti calificat pentru jobul pentru care aplici

Nu este rau sa ai planuri marete pentru viitor cata vreme nu ai pretentia de a obtine un job pentru care nu ai experienta necesara. In loc sa aplici pentru postul nepotrivit, alege locul de munca care iti ofera oportunitatea de a progresa. Desi nu este un secret, uneori se intampla sa uiti ca trebuie sa incepi de undeva; doar dezvoltandu-ti anumite calitati si acumuland experienta in cadrul unui job mai putin important te vei apropia si mai mult de postul la care visezi.

6. Investesti mai mult timp in retelele de socializare decat in cautarea unui job

Daca iti doresti cu adevarat sa te angajezi, va trebui sa renunti la anumite obiceiuri neproductive: nu mai petrece timpul verificand pagina de Facebook a prietenilor, ci cauta cat mai multe informatii despre compania pentru care vrei sa lucrezi.

Analizeaza fiecare detaliu din descrierea postului si a firmei: cum crezi ca te poti folosi de aceste informatii pentru a obtine jobul? Dar mai important decat atat, care sunt valorile promovate de companie si consideri ca acestea sunt in concordanta cu ceea ce vrei tu de la cariera ta?

7. Nu te implici serios

Recunoaste ca probabil nu te-ai straduit destul de mult pentru a obtine jobul visat. Poate ca ai simtit nevoia sa acorzi atentie altor aspecte din viata ta in detrimentul carierei, dar daca, insa, nu este acesta cazul si gasirea unui job potrivit este una dintre prioritatile tale trebuie sa investesti mai mult efort.

Poti face asta documentandu-te bine inainte de un interviu: anticipeaza intrebarile pe care ti le poate adresa angajatorul si gaseste raspunsuri bune. Cauta cat mai multe articole care au ca principal subiect procesul de recrutare: cum sa te porti in cadrul unui interviu, ce sa nu incluzi in CV-ul tau sau ce intrebari sa pui angajatorului.

8. Nu cultivi relatii care te-ar putea ajuta

Stabilirea unor relatii profesionale te poate ajuta sa avansezi mai repede in cariera. Gaseste si interactioneaza cu grupuri care lucreaza in domeniul tau: asta prespune sa participi la cat mai multe conferinte si cursuri care sa iti ofere oportunitatea de a cunoaste persoane noi.

Sursa foto: Vector, Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri