Nu toate lectiile legate de succes sunt niste clisee. Aceste cateva sfaturi mai mult sau mai putin convetionale ale oamenilor de succes te vor pune pe ganduri in ceea ce priveste atitudinea pe care trebuie sa o adopti pentru a avansa in cariera, conform Businessinsider.com.

1. Warren Buffet: Fii umil si retinut

Directorul general al firmei Berkshire Hathaway, Warren Buffet, insista asupra faptului ca pentru a avea succes, trebuie sa nu fii impulsiv in relatiile cu ceilalti intrucat se poate intampla sa regreti a doua zi faptul ca ai adresat o anumita vorba pe tonul nepotrivit. De asemenea, pentru a te intelege bine cu ceilalti colegi este bine sa te lasi inspirat de calitatile pe care le admiri la acestia.

2. Maya Angelou: Alege-ti singur calea

Sfatul artistei Maya Angelou este sa nu urmezi calea care ti se impune ci sa iti croiesti singur propriul drum in viata; daca simti ca directia in care te indrepti nu este in concordanta cu cine esti tu cu adevarat, cauta o alta cale.

3. Richard Branson: Nu trai cu regrete

Omul de afaceri britanic Richard Branson sustine ca in loc sa iti pierzi timpul gandindu-te la esecurile tale ar trebui sa iti investesti energia in oportunitatile care se arata la orizont; un obstacol nu este niciodata un lucru rau, el apare tocmai pentru a putea fi depasit.

4. J.K. Rowling: Accepta-ti greselile

Ar fi fost mai usor sa se vorbeasca mai mult despre esecuri si despre cum acestea sunt inevitabile, potrivit scriitoarei J.K.Rowling. Esential este cum te folosesti de acestea pentru a putea trage anumite concluzii. Esecul este pana la urma “un dar” pe care il obtii doar trecand prin experiente neplacute, deoarece are puterea de a te transforma intr-o persoana mai buna.

5. Eric Schmidt: Spune “da”

“Gaseste un mod de a a spune da mai multor lucruri”, ne sugereaza omul de afaceri Eric Schmidt. “Accepta invitatia de a vizita o tara noua, de a te intalni cu noi prieteni, de a invata ceva nou”. Invatand sa spui mai des da, vei avea ocazia sa experimentezi cat mai multe dintre bucuriile vietii.

6. Marissa Mayer: Transforma o decizie in ceva maret

Marissa Mayer, directorul general al Yahoo, ne dezvaluie intr-un interviu sustinut de Social Times un sfat bun pe care l-a primit de la un prieten: de multe ori dorinta de a face alegerea cea mai buna te poate supune unei presiuni inutile cand de fapt exista mai multe alegeri bune. Trebuie doar sa te concentrezi pe una si sa o transformi in ceva cu totul deosebit.

7. Steve Jobs: Stabileste-ti un obiectiv vrednic

Fondatorul firmei Apple, Steve Jobs, insista asupra faptului ca nu este de ajuns sa fii pasionat de un anumit lucru. Este necesar sa iti doresti sa gasesti in pasiunea respectiva un mod de a-i ajuta pe ceilalti, astfel incat peste zeci de ani lumea sa isi aminteasca de realizarile tale dar si de scopul tau de a face ceva de care cei din jurul tau pot beneficia.

8. Suze Orman: Ignora critica care nu te ajuta

Cand ajungi o persoana de succes trebuie sa te astepti sa fii criticat de ceilalti, mentioneaza autoarea Susan Orman. Si o mare parte din aceasta critica nu se bazeaza decat pe fapte care sunt departe de realitate. Din acest motiv, cel mai bine este sa te obisnuiesti cu ea si sa o ignori; nu-i lasa pe ceilalti sa te distraga de la telurile pe care le urmaresti in viata.

9. Bill Gates: Nu iti complica viata

De ce sa ne complicam viata cand aceasta este deja departe de a fi simpla? Cofondatorul Microsoft, Bill Gates, si-a exprimat admiratia fata de felul in care Warren Buffet abordeaza viata: pentru acesta totul trebuie simplificat. Cum? Raportandu-te la modul in care altii au obtinut succes; stii cu certitudine ca ceea ce au facut acestia a functionat asa ca ar trebui sa le urmezi exemplul, adaptandu-ti propriile convingeri si actiuni in asa fel incat sa ai parte de realizari asemanatoare si poate chiar si mai mari.

10. Arianna Huffington: Nu munci din greu

Oare trebuie sa muncesti pana la epuizare pentru a avea o cariera de succes? Redactorul de la Huffington Post, Arianna Huffington, este de parere ca foarte mult timp am trait cu aceasta iluzie. Nu este de ajuns sa muncesti mult, trebuie sa inveti sa te si relaxezi, sa te deconectezi de munca ta pentru a putea da randament mai apoi.

11. Stewart Butterfield: Fii deschis la noi experiente

Stewart Butterfield, cofondatorul Flickr, considera ca putini sunt aceia care stiu de la o varsta frageda ce vor sa faca in viata. Acestia sunt prea ocupati sa realizeze cat mai multe lucruri cat timp sunt tineri asa ca nu isi dau seama de calea pe care ar trebui sa o apuce. Butterfield ne incurajeaza sa incercam sa experimentam in schimb mai mult inainte de a ne stabili un tel maret.

12. George Stephanopoulos: Invata sa te relaxezi

“Aproape niciun lucru pentru care iti faci griji in prezent nu iti va defini viitorul”, mentioneaza prezentatorul George Stephanopoulos. Cu alte cuvinte, este complet inutil sa iti faci griji pentru problemele cu care te confrunti intrucat in loc sa incerci sa gasesti o rezolvare, le permiti acestora sa te controleze in felul acesta.

13. Marla Malcolm Beck: Aminteste-ti ca nu ajungi de unde ai plecat

CEO-ul Bluemercury, Marla Malcolm Beck, ne reaminteste ca sunt putine sanse sa ramanem prinsi in primul job pe care il obtinem dupa ce am terminat facultatea cata vreme ne dam silinta sa excelam la lucrurile care ne intereseaza. Nimic nu ar trebui sa ne ia din avantul cu care ne urmam visurile.

Sursa foto: Om de afaceri, Shutterstock.com