"Piata de recrutare in 2015 este intr-o permanenta schimbare si este imperativ necesar sa ne adaptam actualului context. (...) Din ce in ce mai multe companii apeleaza la munca temporara. Se remarca o solicitare mare de personal direct productiv, fiind necesara o continua adaptare a proceselor de recrutare la acest context al pietei muncii. Companiile aleg solutia angajarilor temporare atat pentru o flexibilizare a fortei de munca, cat si pentru a-si acoperi nevoile punctuale de personal, generate de modificarile volumului si fluxului proceselor de productie", a declarat pentru WALL-STREET.RO Horia Bugarin, managing partner IHM Total Con­sult.

In acest context, managerul estimeaza un avans al afacerilor de 30% in acest an.

Privind rezultatele financiare pe 2015, estimam o crestere cu 30% fata de 2014, datorita cresterii volumului de recrutare pe munca temporara. Inevitabil, se creeaza o necesitate tot mai mare de personal indirect productiv (supervizori, team leaderi, traineri etc.)

Astfel, afacerile companiei ar urma sa urce la circa 50 milioane de lei (11,3 milioane de euro) la finalul lui 2015.

An Cifra de afaceri
Profit net Nr. mediu angajati
2014 37.817.370 lei 630.676 lei 1.475
2013 38.393.758 lei 2.049.302 lei 1.238
2012 31.973.997 lei 2.003.820 lei 946
2011 20.066.840 lei 1.522.617 lei 649

Sursa informatii: Ministerul Finantelor Publice

In ciuda ofertelor numeroase de locuri de munca, una dintre provocarile pietei de recrutare este necesitatea relocarii unui numar important de angajati.

"Am remarcat o discrepanta a distributiei fortei de munca pe regiuni geografice. Pe zona de vest exista un deficit de forta de munca, fiind nevoiti sa relocam personal, in timp ce in zona de sud si nord-est exista un excedent Exista de asemenea o mobilitate mai mare a fortei de munca, iar marile companii se orienteaza in sensul dezvoltarii de noi proiecte prin care sa creasca retentia de personal. In contextul in care pachetele salariale sunt comparabile, conteaza din ce in ce mai mult brandingul de companie si pachetele non-salariale, cum ar fi: flexibilitatea timpului de munca, asigurarile medicale, accesul la servicii medicale private, la activitati sportive sau de relaxare, la programele de formare profesionala", a aratat seful companiei IHM Total Consult.

Cea mai mare cerere de angajati

Cele mai multe posturi deschise in prezent pentru angajatii care doresc sa lucreze in regim de munca temporara si nu numai sunt in domeniile auto, IT&C, industria electronica si alimentara.

"Daca ne referim la munca temporara, cererile sunt mai mari pentru personalul direct productiv ca urmare a dezvoltarii companiilor prezente deja pe piata din Romania cat si prin deschiderea unor noi companii. Daca ne referim la permanent placement (locuri de munca pe perioada nedeterminata - n. red) cerintele sunt in domeniul IT&C si in domeniul ingineriei", a afirmat Horia Bugarin, managing partner IHM Total Con­sult.

Citeste si:

Cel mai greu de acoperit sunt posturile de specialisti in domeniul informaticii si ingineri.

"In prezent, asistam la o dezvoltare alerta si in paralel a mai multor companii care cauta specialisti cu aceleasi competente, fapt care influenteaza procesele de recrutare, acestea fiind mai anevoioase pentru posturile din domeniile mentionate mai sus, respectiv: specialisti IT&C (mai ales software developers pe limbaje de programare de nisa), ingineri de proces, ingineri calitate, tehnologi", a explicat Horia Bugarin, managing partner IHM Total Con­sult.

IHM Total Con­sult este o companie cu capital integral romanesc, infiintata in anul 2004. Compania ofera servicii de recrutare, executive search, in­­chiriere de forta de munca temporara, administrare si salarizare si evaluare de personal.

Peste 50.000 de romani lucreaza in regim de munca temporara la nivel local.

Intre principalele companii cu activitate in piata de recrutare se mai numara Adecco, Lugera, ManpowerGroup Romania, Gi Group, APT Resources & Services, Agentia Professional.

Sursa foto: crestere, Shutterstock.com