Director general al UEFISCDI, institutia care imparte pe baza de competitii banii alocati cercetarii de catre guvern si aflata sub asediul comisiei de invatamant din Senat condusa de Ecaterina Andronescu care incearca sa o desfiinteze sau reorganizeze de mai bine de 1 an, Adrian Curaj este profesor la Automatica - Politehnica Bucuresti si a fost consultant al Bancii Mondiale, UNESCO si Comisei Europene pentru realizarea de studii pe politici in stiinta si inovare, potrivit Hotnews.ro.

Adrian Curaj a absolvit Universitatea Politehnica din Bucuresti, in anul 1983, obtinand diploma de inginer in Electronica si Telecomunicatii, potrivit Agerpres. In 1998, si-a sustinut doctoratul, la aceeasi Universitate, cu tema ''Sisteme automate''. A absolvit un Master in Administrare a Afacerilor, la Institutul de Afaceri si Administratie Publica din Bucuresti, in parteneriat cu Universitatea Washington din Seattle (2003) si, in acelasi an, a obtinut un certificat in Administrarea Afacerilor — Global Management Program, la Institutul de Afaceri si Administratie Publica din Bucuresti, in parteneriat cu Kennesaw State University. De asemenea, in 2007, a obtinut un certificat postuniversitar la Colegiul National de Aparare.

Sursa foto: Mediafaxfoto