“Prevederile anterioare din codul muncii interziceau in mod absolut concedierea salariatilor cu functii eligibile intr-un organism sindical, pe durata exercitarii mandatului lor, indiferent daca exista sau nu o legatura intre activitatea sindicala desfasurata si motivele de concediere aplicabile. Aceste prevederi creau un dublu dezechilibru in raporturile dintre liderii sindicali si restul salariatilor, pe de o parte, si intre raporturile dintre respectivii liderii si angajator, pe de alta parte, a caror activitate economica era afectata de aceasta interdictie.” explica Anca Stroiu, avocat senior in cadrul McGregor & Partners.

Prin adoptarea noii masuri, Curtea Constitutionala a eliminat un privilegiu legal reglementat in favoarea liderilor sindicali, in detrimentul celorlalti salariati, care nu detin functii intr-un organism sindical.

Toti salariatii vor beneficia de un tratament egal, pentru contexte juridice identice

Prin urmare, liderii sindicali vor putea face obiectul concedierii pentru motive care tin de persoana salariatului (ex. arest preventiv, inaptitudine fizica sau psihica, necorespundere profesionala) sau pentru motive care nu tin de persoana salariatului (ex. desfiintarea locului de munca).

In continuare insa, concedierea liderilor sindicali nu va putea fi realizata pentru motive ce tin de indeplinirea mandatului pe care l-au primit de la membrii sindicali.

Ratiunea pentru care se mentine aceasta interdictie de concediere este aceea ca retragerea reprezentativitatii sindicale a liderilor sau tragerea lor la raspundere pentru faptele comise in timpul exercitarii mandatului sindical, se realizeaza exclusiv de sindicatul care l-a desemnat fara implicarea angajatorului, in aceleasi conditii in care a avut loc si numirea lor.

Citeste si:

Prin decizia Curtii Constitutionale se delimiteaza principiul egalitatii de tratament a salariatilor in situatii identice de masura de protectie a salariatilor care au responsabilitati reprezentative. Ca urmare acestia isi vor putea indeplini in bune conditii mandatul cu care au fost insarcinati si care trebuie functioneze exclusiv in raport cu activitatea sindicala efectiv desfasurata.

„In proiectele de dreptul muncii in care noi am fost implicati am intalnit cazuri in care liderii de sindicat au beneficiat de prevederile legale mai favorabile si au fost exclusi din planul de concediere colectiva, in virtutea reglementarilor privind interdictia de concediere a respectivilor lideri, pe durata exercitarii mandatului lor. Cu toate acestea, am remarcat in practica judecatoreasca anterioara modificarilor aduse de decizia Curtii Constitutionale, chiar la nivelul curtilor de apel, ca au fost decizii judecatoresti in care s-au pronuntat solutii in favoarea concedierii liderilor sindicali pentru motive care nu tin de persoana salariatului, anticipand si confirmand totodata o parte din argumentele Curtii Constitutionale cu privire la aceasta chestiune. Va ramane asadar in sarcina instantelor judecatoresti, investite cu analiza legalitatii deciziei de concediere a unui lider sindical, sa examineze daca exista vreo legatura intre motivul de concediere invocat de angajator in decizia de concediere si modul de indeplinire a mandatului de catre respectivul lider.”, a mai adaugat avocat Anca Stroiu.

McGregor & Partners S.C.A. este o firma de avocati comerciali si de consultanta tip „boutique”, care isi desfasoara activitatea in Europa centrala si de sud-est, cu birouri in Bucuresti, Romania (din 1992) si in Sofia, Bulgaria (din 2006). Firma este condusa de avocati romani si bulgari cu experienta, coordonati de un avocat britanic cu aproape nouasprezece ani de experienta de viata si de practica in regiune. Firma pastreaza legaturi cu fosta firma mama - firma internationala de avocatura, Stephenson Harwood, si de asemenea cu alte firme internationale de avocatura din City of London si din alte parti.

Sursa foto: thodonal88,Shutterstock