Teach for Romania demareaza selectia pentru a treia generatie de profesori pentru copiii din comunitatile sarace de la sate sau din cartierele defavorizate. Aproximativ 4 500 de elevi din peste 30 de localitati din tara vor beneficia de educatie de calitate, incepand din septembrie 2016.

Cei mai buni dintre candidati vor trece printr-un program intens de pedagogie si leadership, urmand ca din aceasta toamna sa fie relocati timp de doi ani intr-o scoala partenera, intr-unul dintre cele 11 judete din tara in care functioneaza proiectul, se arata intr-un comunicat al asociatiei.

„Credem ca educatia ar trebui sa fie prioritatea oricarei tari care isi doreste performanta si ca investitia in resurse umane si in cresterea copiilor este cea mai importanta investitie pe care o societate o poate face. Investitia noastra in zona de training si suport este echivalenta oricarui MBA din lume, iar intreaga platforma este extrem de atragatoare pentru orice tanar, atat ca formare in leadership, cat si ca oportunitati la finalizarea proiectului.”, declara Corina Puiu, Co-Founder & Chief Operating Officer Teach for Romania.

Fenomenul abandonului scolar timpuriu are dimensiuni ingrijoratoare in Romania, cei mai multi dintre copiii care nu ajung sa isi incheie ciclul scolar primar sau gimnazial, provenind din mediul rural sau din cartierele defavorizate. Conform celor mai recente statistici UNICEF, copiii de la sate renunta la scoala cu 30% mai frecvent decat cei din mediul urban.

Acest lucru ar putea avea urmari deosebit de grave pentru intreaga societate, educatia din primii 15 ani de viata determinand parcursul profesional si personal al tanarului respectiv. Incapacitatea de a-si gasi un loc de munca, de a-si intemeia o familie sau chiar delicventa infantila sunt doar cateva dintre urmarile lipsei unei forme elementare de educatie.

Tinerii care vor sa inceapa o cariera in educatie pot aplica pana pe 29 februarie 2016, prin completarea unui formular online pe care il gasesc pe site-ul Teach for Romania. Sunt eligibili tinerii cetateni romani, care au absolvit o facultate sau sunt in an final si care sunt dispusi ca timp de doi ani sa devina profesori si invatatori cu impact asupra comunitatilor in care urmeaza sa intre.

Sursa foto: Syda Productions/Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri