In drumul lor, Paula si colegii sai au trecut prin satuce in care casele, magazinele si chiar bancile erau din chirpici. „Eram la 3.200 de metri. Niste copii au alergat dupa noi sa ne vanda lucruri impletite realizate de ei si ne-au abordat intr-o engleza perfecta. Se pare ca sunt multi voluntari care vin in aceasta zona sa-i invete pe localnici limba engleza”, povesteste Paula, conform Revistei Cariere.

In prima zi, grupul insotit de ghizi a pornit la un drum care a durat sase ore in loc de patru. Dupa 15 minute, de mers pe o panta abrupta, toti au inceput sa respire greu. La finalul traseului, la 2.000 de metri, au ajuns in prima tabara unde ii asteptau corturile deja instalate. Intr-unul mare, asezati in cerc, stand pe niste scaunele pliante, au fost serviti cu ciorba de fasole de catre un bucatar cu o boneta pe cap. Pentru a capata mai multa energie, meniul continea carbohidrati si legume. Peste noapte, pentru ca nu aveau toti un cort rezistent la minus15 grade, aproape ca inghetau, iar a doua zi nu erau chiar atat de odihniti, isi aminteste Paula.

Traseul a continuat in urmatoarele zile intr-un ritm mai alert. Au mers cate 10 ore pe zi, iar conditiile meteo se inaspreau pe masura ce urcau pe munte. Paula isi aminteste ca, atunci cand era ceata, nu reusea sa vada la cativa metri. In dreapta lor era mereu prapastia. „Ne-am ars pielea de la soarele puternic, chiar si cu factor de protectie 50. Am prins ploaie, grindina, ceata, frig si am carat 7 kg de lucruri in rucsac. Teoretic, ar fi trebuit sa mergem mai repede, dar fiecare om avea ritmul lui si nu voiam sa ne pierdem de grup. Scopul traseelor era sa ajungem intr-o alta tabara care era asezata la o altitudine mai joasa. Medicii ne-au spus sa nu ne speriem daca o parte dintre colegii nostri de cort nu mai respira pentru cateva secunde si ne-a rugat sa nu-i trezim, pentru ca acest lucru e ceva normal la o altitudine mare”, isi aminteste ea. Ei erau foarte atenti la semnele de oboseala sau de lesin ale participantilor, iar ghizii se ofereau sa le care ruscacurile. Uneori, un ghid cara si cate trei bagaje in spate sau chiar ii tineau de mana pe cei care mergeau foarte greu.

Cititi articolul integral pe Revista Cariere

Sursa foto: 06photo / Shutterstock