Fiecare persoana ar trebui sa respecte cateva reguli de politete atunci cand se afla la birou. Locul de munca modern este plin de potentiale capcane, ceea ce inseamna ca trebuie sa fii mereu atent pentru a crea si a mentine o buna impresie despre tine insuti in randul colegilor tai.

Insa politetea nu reprezinta doar un mod de a te comporta pentru a te face placut de ceilalti, ci iti poate afecta cariera. Peste trei sferturi dintre managerii de HR declara, conform mediaroom.com, ca politetea la birou influenteaza parcursul in cariera al angajatilor.

Iata ce nu ar trebui sa faci niciodata la locul de munca, daca nu vrei sa-i deranjezi pe colegii tai:

1.Foloseste, pe cat posibil, aparatele si electronicele dedicate biroului tau

Fiecare angajat ar trebui sa detina la birou astfel de echipamente menite sa-i usureze munca si sa-l transforme intr-o persoana independenta tehnologic fata de restul echipei. Daca nu este posibil sa folosesti propriile echipamente, precum imprimantele (fie pentru ca nu sunt suficiente ca numar, fie pentru ca sunt defecte), nu utiliza echipamentul dedicat altui birou decat cu permisiunea persoanei care il foloseste de obicei.

2. Nu lasa imprimanta neincarcata sau fara coli

Daca esti ultima persoana care a folosit imprimanta si care a terminat, practic, cerneala din cartuse sau colile de hartie, nu lasa lucrurile asa, dupa cum te sfatuieste si mashable.com. Pune alte coli in loc si reincarca sau inlocuieste cartusele. Daca nu stii sa le inlocuiesti, roaga pe cineva care se pricepe sa faca acest lucru. Gandeste-te ca ai avea nevoie, in graba, sa printezi ceva si, dupa ce dai print, constati ca nu reusesti sa faci ceea ce ti-ai propus, deoarece nimeni nu ti-a spus ca imprimanta nu mai are cerneala.

3. Nu ii deranja pe ceilalti atunci cand vorbesti la telefon


De multe ori este foarte dificil sa nu ii deranjezi pe ceilalti atunci cand vorbesti la telefon, iar o astfel de conversatie este si mai enervanta pentru colegi atunci cand interlocutorul tau nu te aude, iar tu esti nevoit sa urli pentru a te face inteles. Acesta este si motivul pentru care fiecare convorbire telefonica pe care o porti trebuie sa se desfasoare intr-un loc mai retras sau sa fie cat mai scurta cu putinta, noteaza lifehack.org.

4. Nu pierde timpul pe Facebook


Daca jobul tau nu presupune folosirea retelelor de socializare, navigheaza cat mai putin pe Facebook. In primul rand, PC-ul tau ar putea fi monitorizat. In al doilea rand, colegii tai vor vedea like-urile si share-urile pe care le dai si vor concluziona ca doar ei muncesc, in timp ce tu te relaxezi.

5. Nu intrerupe incarcarea telefonului altcuiva

Daca unul dintre colegi are un telefon la incarcat, nu scoate incarcatorul din priza, oricat de multa nevoie ai avea de priza respectiva. Singura persoana care poate scoate acel telefon de la incarcat este proprietarul dispozitivului. Roaga-l sa te lase sa folosesti priza daca telefonul s-a incarcat.

6. Nu face prea multe glume pe chat-ul intern

Aplicatiile de chat pentru locul de munca sunt destinate activitatilor de la birou. Nu trebuie sa fii o persoana lipsita de umor, insa nu trebuie sa exagerezi cu glumele prin mesajele pe care le trimiti colegilor tai. Astfel de mesaje i-ar putea distrage sau le-ar putea crea impresia ca nu te intereseaza rezultatele muncii tale. Glumeste, insa, in mod relaxat atunci cand discutia a alunecat, deja, spre domenii care iti permit sa te porti degajat.

7. Nu lasa mailurile in asteptare


Atunci cand un coleg, un client sau un partener te intreaba ceva prin intermediul unui mail, nu amana raspunsul, deoarece persoana respectiva ar putea astepta cu nerabdare un semn de la tine. Situatia este similara si in cazul unor mailuri in care nu esti intrebat nimic, insa necesita un feedback din partea ta.

8. Nu folosi laptopul in timpul sedintelor


Daca nu trebuie sa iei anumite notite sau sa verifici anumite informatii, nu folosi laptopul in timpul sedintelor. In caz contrar, interlocutorii tai ar putea crede ca ii ignori sau ca ai lucruri mult mai importante de facut decat sa stai de vorba cu ei.

9. Nu printa foarte multe foi cand si ceilalti ar dori sa foloseasca imprimanta


Daca ai de printat foarte multe coli, spune-le colegilor tai, in prealabil, cat va dura o astfel de operatiune. In plus, foloseste o imprimanta care este rareori utilizata de colegi si evita sa faci asta atunci cand toti colegii tai au foarte mult de lucru sau foarte multe foi de printat.

10. Nu folosi la munca stick-uri virusate


Nu stii niciodata cand ai un virus pe stick, asa ca formateaza-l de acasa de fiecare data cand ai ocazia, pentru a evita sa virusezi si calculatoarele de la birou.

11. Nu folosi computerul altcuiva

Computerul fiecarei persoane face parte din spatiul personal al acesteia, iar utilizarea sa de catre altcineva reprezinta, practic, o violare a spatiului personal.

12. Nu tine castile in urechi atunci cand nu esti in fata monitorului

Nu merge prin birou cu castile in urechi. Colegii tai vor avea senzatia ca sunt neimportanti si ca nu te intereseaza nimic din ce ti-ar putea spune.

13. Nu lasa telefonul la birou cand pleci in sedinte sau in pauza de masa

Regulile de buna cuviinta spun ca poti sa lasi telefonul la birou doar daca il pui pe silentios. Nimic nu este mai enervant decat un telefon care suna incontinuu si nimeni nu raspunde la el.

14. Nu trage cu ochiul la monitoarele celorlalti

Indiferent cat de interesanta ti s-ar parea activitatea pe laptop sau desktop a colegului tau din dreapta sau din stanga ta, nu trage cu ochiul la monitorul sau. Un astfel de gest reprezinta, inca o data, o violare a intimitatii si a spatiului personal ale celuilalt.

15. Nu raspunde la telefonul altcuiva

Indiferent cat de urgent ti se pare un apel telefonic pe care un coleg il primeste atunci cand nu se afla in preajma, nu raspunde la acel telefon. In caz contrar vei dovedi o mare lipsa de politete atat fata de colegul tau, cat si fata de persoana care l-a sunat.

Sursa foto: Creative Commons

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri