ManpowerGroup Romania, companie de resurse umane, a incheiat anul 2015 cu o cifra de afaceri de 175,8 milioane de lei, in scadere cu 16,5% comparativ cu 2014, cand rula afaceri in valoare de 210 milioane de lei (47,3 milioane de euro).

Incepand din 2014, ManpowerGroup isi gestioneaza portofoliul de servicii la nivel local prin doua entitati juridice (S.C. Manpower Romania SRL si S.C. Manpower HR SRL).

Astfel, in 2015, cifra de afaceri S.C. Manpower Romania SRL a scazut de la 173 milioane de lei la 104 milioane de lei, in timp ce afacerile S.C. Manpower HR SRL au crescut la 71,7 milioane de lei de la 37,4 milioane de lei (2014).

De asemenea, numarul de angajati aferenti celor doua companii s-a redus anul trecut 4.369 de persoane de la 5.644 in anul 2014. Majoritatea angajatilor ManpowerGroup Romania presteaza activitati in regim de munca temporara in beneficiul a numeroase companii din tara.

Pe de alta parte, in ciuda scaderii cifrei de afaceri, compania Manpower si-a crescut profitul net in 2015, de la 1,85 milioane de lei la 2,15 milioane de lei.

"In 2015, atentia noastra a fost indreptata asupra profitabilitatii. Am renuntat la unele proiecte de volum, dar cu marje de profit nesustenabile, ceea ce a dus la imbunatatirea profitului operational total. Pentru al 6 lea an consecutiv, am avut profit operational pozitiv si am atins cea mai ridicata rata de profitabilitate pe zona de munca temporara din ultimii 6 ani, concentrandu-ne pe eficientizarea proceselor si pe investitii consistente in proiecte de tehnologie cu impact pe termen mediu si lung", a declarat directorul general al ManpowerGroup Romania, Valentin Petrof.

ManpowerGroup se afla in Romania de 13 ani si are agentii de recrutare in Bucuresti, Arad, Brasov, Cluj-Napoca, Craiova, Iasi, Pitesti, Ploiesti, Sibiu si Timisoara. Compania este specializata in recrutare permanenta si pe baza de contract, evaluare si selectie, munca temporara, payroll, gestiune si administrare de contracte, externalizare si consultanta in domeniul resurselor umane. Concurentii companiei sunt Lugera, Adecco, APT Group, Professional.

Sursa foto: Mircea Dragos Photography

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri