Milioane de joburi vor disparea in urmatorii ani din cauza dezvoltarii tehnologice si a preluarii unor sarcini de catre inteligenta artificiala, spuneau liderii lumii reuniti la inceputul anului la Davos. Altfel spus, daca nu esti atent, s-ar putea sa te trezesti intr-o zi ca o masina iti va face treaba si nu mai e nevoie de tine. Cum poti fi insa atent cand citesti, dar nu pricepi, cand n-ai pregatirea matematica pe care o crezi necesara? Ei bine, nu e nevoie sa stii matematica pentru a intelege conceptele si a participa la aceste schimbari, spune profesorul Dau Cautis, un roman plecat de peste 30 de ani in SUA, unde a predat la universitate si a lucrat in companii din domeniul tehnologic, conform Revistei CARIERE.

Masini care preiau sarcinile contabililor sau soferilor, oameni conectati intre ei prin implanturi in creier si boli invinse de specialistii in genetica. Asa arata viitorul in viziunea transumanistilor, activisti intelectuali care spun ca umanitatea poate evolua dincolo de actualele ei limitari fizice si mentale, cu ajutorul stiintei si tehnologiei. Unii dintre ei merg pana la a vorbi despre o inteligenta supraumana prin augmentarea capacitatilor intelectuale si prin inteligenta artificiala, despre nemurire prin inginerie genetica si „downloadarea” creierului si despre colonizarea universului. Nu va grabiti sa-i aduceti cu picioarele pe pamant! Nici telefoanele mobile, protezele artificiale sau imprimantele 3D nu erau privite cu mai multa incredere inainte sa devina un bun comun. Realitatea augmentata sau masinile fara sofer sunt pe cale sa devina si ele dovezi ale vitezei cu care fictiunea devine, prin stiinta si tehnologie, realitate.

Dincolo de entuziasmul noutatii si de avantajele pe care aceste inventii le aduc stau riscuri la care nu toata lumea se gandeste, desi pe tot mai multi ne afecteaza. Estimarile sunt ca 40–50% din populatia lumii va fi afectata de aceste schimbari in urmatorii 10–20 de ani, spune Dan Cautis. El subliniaza riscul cresterii inechitatii economice si sociale datorate accesului, folosirii si impactului noilor tehnologii, asa-numitul digital divide. Diferenta dintre cei care stiu si cei care se simt „depasiti” de multitudinea cunostintelor. Solutia este sa incerci sa te tii la curent, chiar daca nu ai pregatirea stiintifica si matematica pentru a intelege cum functioneaza in profunzime lucrurile.

Citeste articolul integral pe Revista CARIERE.

Sursa foto: Willyam Bradberry / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri