"Cred ca HR-ul devine din ce in ce mai important in companii, pentru ca, desi exista instrumentele sa incerci ca director general sa influentezi anumite lucruri, prin procedurizari, prin anumite metode de lucru sau prin anumite procese legate de tehnologie, de operatiuni, insa cand vine vorba de relatiile umane, nu ai cum sa influentezi. Nu pot influenta oamenii sa stea sau sa plece, sa comunice bine, si atunci apeleaza la HR, care este un catalizator care incearca sa uneasca echipele si sa fie un canal de comunicare", a explicat Adrian Stanciu.

Pentru a lucra in domeniul resurselor umane, candidatii, fie ca sunt incepatori, fie ca sunt persoane cu experienta, trebuie, potrivit lui Stanciu, sa cunoasca putina psihologie si sa le placa matematica. Studiile absolvite sau experienta anterioara in campul muncii nu sunt elemente cheie la angajare.

"Este o cerere din ce in ce mai mare de oameni de resurse umane in piata, candidatii trebuie insa sa dea dovada de cunoasterea psiholgiei, sa inteleaga relatiile umane. Pe de alta parte, trebuie sa le fi placut si matematica anterior, pentru ca este un domeniu care se indreapta din ce in ce mai mult catre o stiinta exacta. HR-ul are o parte matematica, care creste odata cu aparitia noilor aplicatii, care, de exemplu, masoara productivitatea sau urmaresc relatiile dintre angajati", a precizat seful Smartree.

Adrian Stanciu a aratat ca desi studiile nu sunt importante la angajare, existenta unei facultati cu specializare in resurse umane ar fi necesara pentru ca le-ar oferi niste standarde absolventilor.

Ne-ar creste si noua numarul de candidati la un job si ar veni si ei cu un nivel de pregatire

Cerere pentru oameni de HR exista in piata atat in companiile cu activitate in domeniu, cum sunt cele de externalizare a proceselor de HR, cat si in departamentele de resurse umane ale oricarei organizatii.

"Te poti angaja in orice companie din tara"

Un incepator in domeniul resurselor umane poate sa se angajeze cu un salariul de 1.800 de lei, potrivit datelor disponibile la nivelul companiei Smartree, iar veniturile cresc in functie de responsabilitati.

"Pentru incepatori, 1.800 de lei poate fi un salariu de inceput, iar acestia pot sa lucreze in administrare de personal, recrutare, implementare aplicatii software. Insa pozitiile care tin de management sunt cel mai bine platite, urmate de functiile in care oamenii de HR urmaresc comportamentul angajatilor (retentie, talent management, sisteme de compensatii si beneficii)", a spus Stanciu, aratand ca si Smartree are pozitii deschise in prezent pentru debutanti.

Citeste si:

Chiar daca salariile nu sunt de top, unul din avantajele cele mai mari ale unui incepator in domeniul resurselor umane este ca se poate angaja in orice companie cu activitate.

"Orice companie are o zona de HR. Prin meseria ta poti sa te adresezi oricarei companii din tara, fiecare companie avand nevoie de recrutori, de oameni de salarizare, de oameni care sa stie sa implementeze aplicatii software in HR", a evidentiat Stanciu.

Smartree, companie de externalizare a proceselor de HR, a avut anul trecut o cifra de afaceri de 9,6 milioane de euro si estimeaza pentru acest an un avans de aproximativ 15%.

Compania a fost infiintata in anul 2000 si ofera servicii de externalizare precum salarizare, administrare de personal, analiza si raportare pentru management, recrutare, munca temporara, consultanta in domeniu. Compania proceseaza 450.000 de angajati anual si are peste 150 de clienti, in majoritate companii multinationale, dar si companii cu capital integral romanesc.