Avansul businessului s-a datorat, pe de o parte, cererii in crestere de solutii pentru optimizarea proceselor interne din partea companiilor locale, in primul trimestru, si pe de alta parte, solicitarilor tot mai multe pentru munca temporara si payroll, cei doi piloni de crestere in al doilea trimestru.

”In al doilea trimestru, avansul cel mai mare a fost inregistrat de segmentul de munca temporara, un trend resimtit la nivelul intregii piete, datorita economiei tot mai dinamice in ansamblu. Atat companiile, cat si angajatii au inceput sa profite din ce in ce mai mult de flexibilitatea oferita de acest regim de munca”, declara Adrian Stanciu, CEO Smartree.

Astfel, daca primul semestru al anului 2015 a inregistrat o crestere de sub 10% fata de perioada similara din 2014, anul acesta munca temporara a avut o contributie mai mare in businessul Smartree, raportand o majorare de 40% la nivelul primului semestru, fata de primele sase luni din 2015.

Munca temporara, pe val

”In perioadele de varf, infrastructura de recrutare in regim de munca temporara este una complexa. Companiile apeleaza tot mai des la agentii specializate in acest sens pentru a-si acoperi necesarul de personal pe anumite proiecte, care practic le degreveaza de recrutarea si gestionarea angajatilor respectivi. Aceasta optiune, care contribuie la indeplinirea obiectivelor de business si la livrarea proiectelor, este luata in calcul din ce in ce mai des, indiferent de nivelul pozitiilor deschise”, explica Adrian Stanciu.

Un alt serviciu foarte solicitat in special in al doilea trimestru a fost cel de payroll, segment care a inregistrat o crestere de 15% in businessul companiei, in prima jumatate a anului, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.

Citeste si:

In ceea ce priveste perspectivele pentru a doua jumatate a anului, reprezentantii Smartree se asteapta in continuare la cresteri importante pe toate liniile, dar mai ales pe zona de munca temporara.

In 2015, Smartree a inregistrat o cifra de afaceri de 9,6 milioane euro, cu 15% mai mult decat in 2014. Cresterea a fost sustinuta de atragerea de clienti noi din industrii precum pharma, servicii, productie, retail, agricultura, petrol si gaze. Anul acesta, compania a atras si clienti noi, care activeaza in domenii precum medical, pharma, servicii, productie, retail sau agricultura.

Compania a fost infiintata in anul 2000 si ofera servicii de externalizare precum salarizare, administrare de personal, analiza si raportare pentru management, recrutare, munca temporara, consultanta in domeniu. Compania proceseaza 450.000 de angajati anual si are peste 150 de clienti, in majoritate companii multinationale, dar si companii cu capital integral romanesc.

Sursa foto: Mircea Dragos Photography