Imprimantele sunt atat de utile incat le gasesti in orice birou, dar si in locuintele studentilor, ale oamenilor de afaceri, ale familiilor obisnuite sau ale persoanelor care muncesc din greu pentru a-si construi o cariera de succes, scrie ThatScoop.com.

Cand ai nevoie urgent de un document important, un CV, o prezentare sau un bilet de avion, imprimanta te scoate din incurcatura in doi timpi si trei miscari. Iata pentru ce folosim cel mai des printerele:

Cand vrei sa iti faci un album de vacanta

Fotografiile preferate din vacante vor arata grozav printate pe hartie fotografica si organizate in albume. Poti salva foarte mult timp si bani daca stii cum sa alegi imprimanta corecta pentru tiparirea fotografiilor in cel mai economic mod. Nu te opri doar la imprimarea pe hartie fotografica. Poti experimenta cu mai multe tipuri de hartie, clasica, fotografica, mata, canvas, coated, dar si pe alte tipuri de materiale, si vei avea un album cu cele mai tari poze din vacantele tale memorabile.

Cand ai de semnat contracte si alte documente

Contractele pot fi destul de stufoase si ai nevoie de ele in format fizic pentru a da cu semnatura. In plus, contin informatii confidentiale, pe care poate nu te simti confortabil sa le dezvalui unor angajati de la un xerox sau colegilor de serviciu. Este mult mai eficient si putin costisitor sa te ocupi de aceste probleme acasa si sa iti scoti singur documentele de care ai nevoie.

Cand ai un deadline de care ai uitat complet

Ai un proiect important de facut pentru serviciu, il termini si iti dai seama abia in toiul noptii ca nu il poti printa sa il organizezi in mape si sa le imparti la sedinta. In ultimii ani au devenit extrem de utilizate prezentarile digitale, insa nu este un lucru rar intalnit ca proiectoarele sa nu functioneze sau sa ramai fara curent chiar in timp ce iti expui ideile. De aceea, este bine sa ai la indemana o prezentare printata, ca rezerva pentru momentele neprevazute.

Cand ti-ai umplut calculatorul de post-it-uri

Ai atat de multe lucruri de retinut si probleme de rezolvat incat ti le notezi pe toate pe post-it-uri si le lipesti de ecranul monitorului, pana cand nu il mai vezi. Atunci iti este mai simplu sa iti organizezi toate sarcinile intr-un document, sa iti imparti pe culori acele lucruri care trebuie rezolvate cu prioritate si sa iti printezi foile.

Cand te grabesti sa ajungi la interviu

Este recomandat sa ai mereu la tine o copie dupa CV cand mergi la un interviu. Asa poti evita momentele lungi de asteptare in cazul in care intervievatorul a ratacit documentul si nu puteti incepe sesiunea de intrebari. In plus, arata ca esti pregatit si ca iti dai interesul pentru postul respectiv. Cand esti pe fuga si iti dai seama ca ai uitat sa cauti un xerox pentru a-ti printa CV-ul, o imprimanta te scoate din incurcatura.

Cand te grabesti sa prinzi avionul

Din fericire, companiile ofera si posibilitatea de a-ti face check-in-ul online, insa asta nu inseamna ca scapi de printarea biletului de avion. Daca ai incercat vreodata sa printezi bilete in aeroport, cu atat mai mult intr-o alta tara, stii deja ce tarife percep pentru folosirea imprimantelor. Pregateste-te, deci, de acasa si asigura-te ca ti-ai printat biletul si ca ai la tine si cate o copie dupa buletin si pasaport, pentru orice eventualitate.

Tu pentru ce folosesti imprimanta cel mai des? De cate ori ti-a fost de mare ajutor?

Sursa foto: Shutterstock, Copyright: Antonio Guillem

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri