Unul din patru angajati din Romania castiga doar doua treimi sau mai putin din castigul mediu national, se arata in datele Eurostat, din care reiese ca tara noastra este pe locul al doilea dupa ponderea salariatilor prost platiti din economie. Romania este devansata in acest clasament doar de Letonia.

In Romania, potrivit datelor Eurostat de la nivelul anului 2014, un procent de 24,4% angajatii din economie se incadrau in categoria "low-wage earners", adica castigau doua treimi sau chiar mai putin din media nationala pe ora.

Media nationala in Romania era de doi euro pe ora (8,88 lei - calculat la cursul BNR mediu in 2014). Pornind de la aceste date reiese ca unul din patru angajati castiga cel mult 1,32 de euro (66% din doi euro), adica mai putin de 5,86 de lei pe ora.

Tara noastra este depasita doar de Letonia, unde un procent de 25,5% dintre angajati castigau cel mult doua treimi din remuneratia medie la nivel national, insa in aceasta tara o ora este platita in medie cu 2,2 euro.

Belgienii, cei mai norocosi angajati din UE

La nivelul Uniunii Europene, in 2014, pondererea salariatilor cu castiguri mici era de doar 17,2%, iar in unele tari coboara la doar cateva procente.

Astfel, tarile cu cei mai norocosi angajati, in care ponderea salariatilor care castigau prost (cel mult doua treimi din media nationala) era cel mai scazut erau Italia (9,4%), Franta (8,8%), Danemarca (8,6%), Finlanda (5,3%), Belgia (3,8%) si Suedia (2,6%).

Datele Eurostat arata ca exista diferente importante in functie de genul si varsta persoanelor care fac parte din categoria salariatilor prost platiti.

Astfel, in 2014, la nivelul Uniunii Europene, 21,1% dintre femei intrau in categoria angajatilor prost platiti, in timp ce doar 13,5% din barbati aveau castiguri mici. De asemenea, aproximativ o treime (30,1%) dintre cei cu varste de pana la 30 de ani castigau cel mult doua treimi din salariul mediu, in timp ce ponderea se reduce la 14% sau mai putin in randul angajatilor cu varste intre 30 si 59 de ani.

Totodata, nivelul educatiei influenteaza castigurile salariatilor. Astfel, la nivelul anului 2014, in timp ce 28,2% dintre angajatii cu un nivel de pregatire scazut erau prost platiti, ponderea scazand la 20,9% in randul salariatilor cu nivel mediu de educatie si la 7% in ceea ce priveste persoanele cu studii superioare.

Cei mai bine platiti angajati

Cei mai bine platiti angajati erau in 2014 cei din Danemarca, cu o medie de 25,5 euro pe ora, urmati de salariatii din Irlanda (20,2 euro/h), Sedia (18,5 euro/h), Luxemburg (18,4 euro/h) si cei din Belgia (17,3 euro/h).

Sursa foto: Voyagerix, Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri