Stie sa asambleze si sa dezasambleze 12 tipuri de arme de foc; preferata lui, modelul Benelli MR1. “Linia de ochire este buna si imi place ca poti sa o folosesti si in spatii inchise – daca esti prins in camera motoarelor, de exemplu, ti-ar putea salva viata”. Cristian Bobeica are un job (extrem) de neobisnuit, periculos dar si exotic – este contractor privat in domeniul securitatii navale, protejand cargo-urile de pirati. Are o poveste demna de film – si nu spunem asta des.

Cristian a terminat liceul Agro-industrial Nucet, cu ramura fotbal, mai multi baieti, printre care si el, fiind selectionati pentru lotul UEFA ’95. “Pentru ca nu am “cotizat”, nu am participat, insa, la selectie. Dupa liceu mi-am gasit o echipa in liga a treia si am stat pana in armata, in 1997, povesteste el.

“Niciodata nu am vrut sa dau bani, foloase materiale, pentru a capata ceva in schimb! Lucrul asta m-a definit, ma defineste si ma va defini cat timp voi trai! Mai bine merg eu, pe spatele meu, pe puterile mele”, spune el, raspicat. Si aceste principii vor defini, de altfel, toate “aventurile” prin care a trecut el – trecand prin armata, jandarmerie, penitenciar si o multime de companii private care l-au contractat pentru experienta sa cu armele si oamenii.

In armata, a avut de ales intre Vanatori de Munte si Constanta, la tancuri. A ales-o pe cea din urma. Dupa cateva saptamani, o ruda de-a lui, care lucra la fabrica de inghetata a lui Mircea Basescu (fratele lui Traian Basescu – n.r.), a intervenit si a fost transferat la antiaeriana.

“Totul a fost facut fara ca eu sa stiu nimic! Pur si simplu m-a chemat intr-o zi comandantul unitatii si m-a intrebat, «mai Cristi, tu ce-ai vorbit de noi!? Ai vorbit ceva de rau?» Eu nu stiam nimic! La poarta, ma astepta un subofiter care mi-a spus ca am fost transferat la antiaeriana, fara sa imi dau seama ce si cum. Aveam 20 de ani, eram speriat si de armata, dar si de grad”, povesteste el.

Cum era in armata?

Cristian nu ezita – “Armata? Exact ce se spune – o prostie. La stadiul de soldat nu faci nimic. Exercitii fizice de baza, faci bocancii, curat in camera si atat, nu inveti nimic. Ai trageri o data pe luna, ceva alergari. Distractie nu prea era, stateai la televizor in camera. Norocul meu a fost ca scriam OZ-ul…”

Il intrerup. Ca om care nu a pus mana in viata lui pe o arma de foc, nu sunt familiar cu termenii – il rog sa imi explice.

“OZU ( Ordinul de zi pe unitate ) imi revenea mie in sarcina. In el trebuia sa trec tot ce se intampla in ziua aceea in unitate – cine era trecut la norma de hrana, concedii, permisii…totul. Scriai de mana si, eu avand scrisul frumos, citet, am fost ales de comandant sa ma ocup si de asta. Avantajul era ca puteam pleca la 15:30 in fiecare zi si, avand bunicii din Constanta, am stat la ei”, spune, zambind, Cristian Bobeica.

Dupa armata, a lucrat la o firma de paza timp de 6-7 luni, apoi s-a dus in jandarmerie, lucrand la UM 0234 Constanta. “Am lucrat in Jandarmerie din aprilie 1999, pana in septembrie 2001. Apoi, am aflat ca se fac angajari la penitenciar”.

Cristian Bobeica nu ezita si, dupa interviurile de angajare, intra in trupele de interventii speciale de tip DIAS, la Penitenciarul Poarta Alba, din Constanta.

Cum este viata in inchisoare

Avand in vedere importanta mare a subiectului, mai ales in perioada aceasta in care se discuta de conditiile din penitenciare ca ratiune pentru amnistie si gratieri, nu pierd ocazia de a il ruga pe Cristian sa imi povesteasca cum este viata in inchisori.

“Sincer, eram mai milos in urma cu 15 ani. Si mi-era mila de puscariasi. Nu aveau geamuri, fara tamplarie, mancarea…mancarea nu mai zic, mirosea ingrozitor. Conditii execrabile. Dupa patru ani insa, in 2005, au fost introduse in legislatie drepturile detinutilor si lucrurile s-au schimbat mult in bine. Fiecare om a capatat patul lui, s-au schimbat saltelele, le-au pus robineti cu bila in bai, gresie, faianta, televizoare luate de la Selgros”, povesteste contractorul privat.

Mai mult, fiecare sectie de la Poarta Alba are sala de forta, ba chiar cateva sectii au parcuri cu fantani arteziene. Lucrurile nu stau atat de rau, “ba eu consider chiar ca li s-au dat chiar prea multe drepturi – fac cam ce vor ei, acum!”.

“Primii patru ani petrecuti in trupele speciale de interventie au fost excelenti. 24 de ore lucrai, 72 stateai acasa. Ma duceam, ma schimbam in uniforma de interventie, mancam micul dejun, apoi sala de forta, antrenamente, aikido,tras de fiare…tenis de masa sau billiard. Cand se revoltau detinutii, eram solicitati prin statie si interveneam imediat”, spune el.

Cat de des se revolta detinutii in inchisori? “De 2-3 ori pe zi erau probleme”, spune Cristian Bobeica. “Sunt chestiuni minore pentru un om aflat in libertate, insa pentru un detinut reprezenta lumea – erau stresati ca nu primeau scrisorile, sau nu le mai venea familia sa ii viziteze. Uneori, daca faceau probleme, li se taia pachetul de la rude sau dreptul de a telefona”, povesteste Cristian, care a petrecut 9 ani in echipa de interventie a penitenciarului.

In 2010, cand Guvernul Boc a scazut salariile, Bobeica a parasit sistemul cu lacrimi in ochi, profitand de faptul ca terminase un an la UMC.

Din inchisoare, pe vapor

Dupa primul an de facultate i-au fost eliberate documentele care ii permiteau sa navigheze si a plecat cadet.

“La inceput am lucrat pentru Grup Servicii Petroliere, compania lui Gabriel Comanescu”. (Comanescu a fost lovit, inclusiv in ultima perioada, de multiple procese, compania fiind in prag de faliment – n.r.).

Cristian a activat la GSP timp de doi ani, intre 2010 si 2012, pana cand “acest individ” nu i-a platit salariile 4 luni de zile consecutiv, asa ca el si cativa colegi s-au plans la ITF, sindicatul transportatorilor din Anglia. A fost intrunita o comisie si GSP a fost lovita de penalitati.

“Din pacate, si eu si colegii care ne-am cerut drepturile am fost aratati cu degetul ca am pus in pericol 600 de locuri de munca, ca am fost egoisti si asa mai departe, si, din cauza asta, nu am mai fost imbarcati. Am incercat sa ne luam drepturile contractuale in instanta, insa Comanescu, stiind sa ocoleasca legea, a pus in penultimul punct in contract faptul ca orice litigiu intre parti se va desfasura in Malta. Am avut cateva termene in Romania, insa fara succes”, povesteste, putin amar, Cristian Bobeica.

A urmat o perioada in care a lucrat cadet pe nave maritime pentru o companie din Grecia apoi sotia i-a semnalat faptul ca o companie de securitate din Israel recruteaza fosti militari si politisti.

“Am tinut interviul cu Seagull Maritime Security din Israel, si ei inregistrati in Malta si m-au trimis la un curs cu S.C.A.T. in Polonia. Dupa cateva zile de antrenamente, tragere in padure, teorie, chiar si simulare de atac al piratilor, israelienii au venit in fata noastra si ne-au intrebat cine este gata pentru primul contract”.

Tacere.

Liniste.

“Vazand asta, am iesit eu in fata. «Mai vreau un roman!», a cerut angajatorul israelian. Liniste, iarasi, nicio mana ridicata. Colegii mei ma trimiteau pe mine sageata in fata, sa testez eu terenul, sa vad cum este, si abia apoi ar fi urmat sa se angajeze si ei”.
A doua zi, Cristian a plecat in prima misiune, spre Suez, alaturi de un team leader israelian si un team membru din Polonia. Misiunea: sa protejeze navele comerciale de atacurile piratilor. Titlul job-ului, pe care il are si astazi – Privately Contracted Armed Security Personnel. Trebuia sa escorteze alaturi de o echipa inarmata pana in dinti tancuri petroliere, container, bulk-uri…orice pluteste si este de valoare pentru compania care l-a contractat.

Cum reactionezi cand esti atacat de pirati

Piratii moderni nu mai actioneaza ca cei din filmele cu Barba Neagra sau fictivii pirati din filmele cu Johnny Depp. Il rog pe Cristian sa imi povesteasca cum a decurs un atac asupra vaporului pe care trebuia sa il protejeze.

In primul rand, la bordul unei o nave comerciale, inainte de a transita HRA ( High Risk Area ), se face un “safety briefing” cu tot echipajul, pentru a sti cum sa reactioneze in cazul unui atac armat. Apoi, nava se pregateste cu sarma ghimpata, placi de otel, sunt pregatite butoaie cu apa sau furtunuri cu apa sub presiune etc.

“Mai mult, pregatim si «citadela». Aceasta este o camera , ce de obicei se afla in camera motoarelor, in care aranjezi mancare si bautura pentru 72 de ore, sistem de comunicatii cu exteriorul, lista cu telefoane de urgenta, kit-uri medicale, cutit etc. La nevoie, poti baricada intreg echipajul acolo si chemi ajutoare”.

S-a incercat atacul asupra unei nave care cara titei, motorina si alte derivate – uneori, insa, Cristian a protejat si nave care carau alimente sau chiar armament.

“Am vazut din tribord cum veneau 2 barci din cele 10 aflate la tribord, care pareau pescaresti. Veneau cu 20 de noduri catre noi. Nu se vedea pe radar, insa le-am vazut prin binoclu. Am chemat prin statie team leader-ul, mi-am luat arma si am intrat in pozitie defensiva, asteptand ordinele – nu ai voie sa tragi fara ordinul Team Lederului”.

Team leader-ul israelian a remarcat ca in fiecare barca erau 5-6 oameni, toti imbracati in kaki. “Ce pescari se imbraca in kaki?”, spune, zambind, Cristian.

In aceste situatii, exista proceduri clare. Dupa ce primesti OK-ul superiorului, te pozitionezi astfel incat sa fii vizibil si arati arma deasupra capului, stand 20-30 de secunde. Astfel, semnalezi potentialilor atacatori ca nava maritima are escorta specializata, inarmata. Daca ambarcatiunile ostile continua sa se apropie, team leader-ul recomanda comandantului navei sa mareasca viteza sau/si sa schimbe cursul, pentru a incerca sa depaseasca ambarcatiunile ostile. Daca tot se apropie, tragi 3-4 gloane in aer, apoi in lateralul barcii. Daca tot se apropie, tragi in fata ambarcatiunilor si daca TOT continua si se apropie la sub 100 de metri, poti trage direct in atacatori.

In fiecare misiune, in functie de potentialul pericol, echipa de protectie primeste intre 500-600 de gloante si 1.200.

Suna ca un inceput promitator de cariera, insa din august 2014…si compania israeliana a inceput sa intarzie cu salariile. Povestea s-a repetat si cu o companie din Olanda – la fel, dupa cateva contracte, perioada lui de sedere pe mari/Oceane s-a prelungit si, invers proportional, banii intarziau sa intre in cont.

“Incercau sa imi explice ca este o perioada dificila pentru companie, ca si ei isi iau cu intarziere banii de la client. Le-am explicat ca nu este treaba mea aceasta, ca am semnat un contract care vreau sa fie respectat. Pana cand nu am postat pe Facebook-ul companiei respective, nu am vazut banii. Si dupa aceea, am fost acuzat, ca «sunt baiat rau». Le-am spus ca atata timp cat eu mi-am facut perfect meseria, nu am intarziat la vapor, am protejat tot, am pretentia ca si ei sa isi respecte partea lor”, spune, apasat, Cristian Bobeica.

Pana la urma, si-a luat toti banii, dar cu intarziere de peste 70 de zile.

In 2012, spune el, erau 318 companii care ofereau servicii de protectie pentru nave. Acum mai sunt putin peste 30, poate 40.
Motivele? Atacurile au scazut, astfel incat companiile care transporta titei au renuntat sa mai ia echipe de Securitate la bord. “Ba chiar sunt companii care au trimis oameni in contract 2-3 luni, apoi s-au inchis si nu i-au mai platit niciodata”, spune, amar, Cristian.

In Romania nu exista companii care sa ofere personal pentru protectie, desi o firma de Securitate locala, din Constanta, nu exclude sa intre pe aceasta nisa, spune Bobeica.

In prezent, Cristian Bobeica lucreaza pentru o companie din India. “Sfatuiesc toti romanii sa isi negocieze individual contractul si sa isi vada de treaba lor. Daca iti ofera doar 1.800 de euro pe luna, nu te lasa usor! Atacurile au crescut, iarasi, in intensitate, desi multi incearca sa le musamalizeze”.

De exemplu, Cristian a asistat la un atac chiar pe 3 ianuarie 2017, in stramtoarea Bab-el Mandeb, cand trei schifuri de mare viteza au atacat nava Sultan 2. “Eram in alt vas, in spate, la circa 30 de mile marine. S-au tras doua focuri de RPG, piratii au gaurit corpul navei, apa a intrat in sala masinilor. Cei de pe Sultan 2 au alertat fortele navale din Djibouti, care au trimis imediat 2 elicoptere armate”.

De ce sunt musamalizate atacurile?

Parerea lui Cristian este ca sunt interese extrem de mari la mijloc. “In primul rand, pentru ca politele de asigurari ar creste exponential daca firmele ar cunoaste aceste adevaruri. Apoi, noi ar trebui sa fim platiti mai bine si, nu in ultimul rand, companiile care transporta marfuri in zonele de risc, ar trebui sa scoata mai multi bani din buzunare si deci ar avea profit mai mic.

Ce salariu primeste un contractor care asigura protectie armata, pe mari?
Contractorii primesc salarii corelate cu experienta, dar si cu statele de unde provin.
“In 2012 erau salarii de 5 -6.000 de euro/luna, intre timp au scazut mult. Pentru un team leader, functia pe care o ocup eu acum, se ajunge la 2.500-3.000 de euro lunar, in timp ce un team member are cam 1.500. Indienii sau cei din Sri Lanka primesc 200 - 300 de dolari lunar; se merge pe situatia economica din tara respectiva.

Ca o chestiune generala, insa, europenii, indiferent din ce state vin, sunt mult mai bine instruiti si pregatiti decat asiaticii.

“Multi dintre asiatici nu stiu engleza – pai CUM poti comunica, in caz de atac, cu ei!? De asemenea, nu stiu nici macar sa demonteze si sa asambleze armele. Este frustrant cand le spun ca au liber sau ca pot suna acasa, si ei iau pozitie de lupta, intrebandu-ma «where is pirates?!». La o nava am primit o echipa din Croatia, diferenta ca de la cer la pamant, mai ales ca nu imi mai este teama ca o sa fiu impuscat din greseala de echipa mea asiatica”, spune, zambind, Bobeica.

Partea care ii place la job este faptul ca primeste respect. “Cand urci pe o nava, esti respectat, inclusiv de comandanti, care au niste studii in fata ta si mai multi ani de experienta. Nu mi s-a intamplat rar sa fiu consultat in ceea ce priveste pregatirea navei ptr HRA, iti cer parerea deseori”, spune Cristian.

Planuri de viitor, antreprenor Cristian Bobeica

Cristian are o familie in Bucuresti, sotie si doi copii si incearca sa isi faca o casa. "Plec pe mare, la distanta, cateva luni pe an, pentru a pune ban pe ban".

In paralel insa, alaturi de un bun prieten al sau, Dumitru Dan, fost comisar sef de politie si fost sef SIAS pe Bucuresti, ce a infiintat Clubul Close Combat, un club sportiv unde fac antrenamente cu copii de 2 ori pe saptamana in stilul Hojo-Jutsu, Military Self Defence, Aikijutsu, Aikido cat si cursuri de prim ajutor sau ce au de facut in caz de calamitati.

“Ii invatam ce au de facut si cum sa reactioneze in situatii extreme, de la situatii de calamitati naturale, pana la antrenament aproape ca militarii. Incercam sa il extindem, sa deschid o clasa si la Targoviste, orasul meu natal. Principala dificultate este sa gasesc sali de sport si am o strangere de inima sa merg la Minister…”, spune el.

Pe 22 decembrie, Bobeica si-a luat si centura neagra in close combat, si are si certificate de instructor pentru a putea preda acest tip de lupta. “Copiii invata cum sa se apere impotriva unui atacator care are cutit sau pistol, sa stie sa il dezarmeze, sa ii intoarca atacul impotriva lui. Este o combinatie de Judo si Aikido, foarte util daca ajungi in situatia in care chiar trebuie sa ripostezi”, spune antrenorul.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri