Generatia Y se arata mai interesata de stabilitatea locului de munca, este ingrijorata de nesiguranta generata de conflicte si pesimista cand vine vorba de viitor, arata a sasea editie a raportului Deloitte Millennial Survey. Anul 2016, marcat de atacurile teroriste din Europa, de Brexit si de alegerile prezidentiale controversate din Statele Unite, a zdruncinat increderea acestei generatii.

”Pesimismul generatiei Y arata o schimbare a prioritatilor personale. Cu patru ani in urma, schimbarile climatice si deficitul de resurse erau principalele preocupari ale generatiei Y. Anul acesta, crimele, coruptia, conflictele armate si tensiunile politice ii nelinistesc pe tineri, afectandu-le atat viata personala, cat si cea profesionala”, a spus Punit Renjen, CEO Deloitte Global.

Pesimismul se reflecta si in asteptarile financiare ale generatiei, mai arata studiul Deloitte: pe pietele mature, doar 36% dintre respondenti se asteapta sa o duca mai bine din punct de vedere financiar decat parintii lor, in timp ce tinerii din pietele emergente sunt mai optimisti – aproape trei sferturi dintre acestia cred ca vor trai mai bine decat parintii lor, atat din punct de vedere financiar (71%), cat si emotional (62%).

Nesiguranta este una dintre cauzele pentru care tot mai multi millennials isi doresc un loc de munca stabil. Anul trecut, ”prapastia loialitatii” dintre cei care se vedeau parasind compania in urmatorii doi ani si cei care anticipau ca vor sta cel putin cinci ani era de 17%. Anul acesta, proportia celor care cred ca vor parasi repede compania pentru care lucreaza a scazut la 7%.

Concluzii principale ale Deloitte Millennial Survey 2017:

  • Pesimism covarsitor pe pietele mature. Reprezentantii generatiei Y din pietele emergente sunt mai optimisti decat cei din pietele dezvoltate. Statele Unite sunt singura tara in care majoritatea respondentilor cred ca o vor duce mai bine decat parintii lor.
  • Instabilitatea genereaza dorinta de stabilitate. Dupa un an marcat de tulburari politice si sociale, generatia Y cauta stabilitate la locul de munca, aproape doua treimi dintre respondenti preferand angajamentele de lunga durata ]n locul celor de liberi profesionisti.
  • Valorile organizatiei aduc si alte beneficii in afara de retentia angajatilor. Reprezentantii generatiei Y care raman mai mult timp alaturi de o companie impartasesc valorile acesteia si sunt mai multumiti de aspiratiile organizatiei.
  • Automatizarea devine o caracteristica a mediului de lucru. Pentru generatia Y automatizarea ofera oportunitati pentru sarcini mai creative si invatarea de noi aptitudini. Cu toate acestea, 40% dintre respondenti cred ca automatizarea le ameninta locurile de munca, iar 44% dintre ei se asteapta ca aptitudinile lor sa fie mai putin cautate. Pentru jumatate dintre tinerii profesionisti locul de munca a devenit impersonal si mai putin uman.
  • Mai multa flexibilitate la locul de munca. Generatia Y considera ca flexibilitatea la locul de munca imbunatateste performanta organizatiei, aduce beneficii personale si creeaza loialitate fata de companie.
  • Tinerii profesionisti apreciaza sinceritatea si pasiunea, nu radicalismul. Generatia Y nu sustine liderii radicali sau cu pozitii divergente, care opteaza pentru o transformare radicala in locul uneia graduale. Tinerii se simt mai confortabil cu o abordare directa, atat in mediul profesional, cat si in cel politic.
  • Colaborarea mediului de business cu cel politic este privita cu scepticism. Generatia Y este divizata intre cei care cred ca politica si afacerile pot lucra bine impreuna (49%) si cei care cred contrariul (48%).
  • Generatia Y are o parere buna despre generatia Z. Sase din zece respondenti cred ca generatia Z (avand 18 ani sau mai putin) va avea un impact pozitiv la locul de munca, datorita abilitatii de a gandi creativ si cunostintelor IT.

Studiul s-a desfasurat in septembrie 2016, in 30 de tari, si se bazeaza pe raspunsurile a peste 8.000 de reprezentanti ai generatiei Y. Respondentii sunt nascuti dupa 1982, sunt licentiati si angajati cu norma intreaga, predominant in cadrul unor companii private avand peste 100 de angajati.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri