Principalele lucruri care ii motiveaza pe tinerii romani in viata sunt familia, iubirea si un scop in viata. De asemenea, acestia nu considera ca educatia le ofera tot ceea ce au nevoie pentru a putea avea o cariera de succes, de aceea apeleaza la auto-educare prin diverse experiente practice. Mai mult decat atat, institutiile academice si parintii reprezinta cele mai de incredere surse pentru tinerii romani, in momentul in care iau o decizie, arata studiul Youth Speak, derulat de organizatia AIESEC.

Studiul YouthSpeak a fost realizat de organizatia AIESEC in randul tinerilor, la nivel global, cu scopul de a strange parerile acestora asupra celor mai importante subiecte actuale. Peste 100 de tari au fost implicate in derularea campaniei ce a strans peste 120.000 de raspunsuri.

“Generatia Y sau, asa cum mai este numita, „Millennials”, reprezinta generatia celor care au puterea cea mai mare sa schimbe viitorul. Felul cum acestia gandesc si actioneaza are un impact asupra orice din societatea inconjuratoare, de la mediul business, la cel social si cel politic. De aceea ne-am propus sa aflam cum gandesc acestia, ce-i pasioneaza si ce isi doresc de la viata”, motiveaza reprezentantii AIESEC.

Desi educatia este considerata importanta de mare parte a generatiei Y, acestia nu considera ( 5,8% pe o scara de la 1 la 10 considera contrariul) ca universitatea le ofera cunostintele si abilitatile de care ar avea nevoie pentru a se putea angaja pe piata muncii dupa terminarea studiilor.

Ce inseamna leadership pentru tinerii millennials

41% dintre respondetii studiului considera liderii politici lideri, in timp ce 29% vad in acest statut un membru al familiei sau un prieten. Influencerii (20%) si antreprenorii sau CEOs (10%) completeaza clasamentul. Printre cei mai mentionati lideri se numara Nelson Mandela, Steve Jobs, Putin si Bill Gates.

Perceptia tinerilor asupra societatii inconjuratoare

Cea mai mare temere a tinerilor din Romania este razboiul,iar institutia care are cea mai mare putere in a schimba ceva este guvernul. Totusi, majoritatea tinerilor din cadrul studiului nu
sunt constienti de politicile de dezvoltare ale tarii si nu stiu despre Obiectivele de Dezvoltare ale ONU pentru agenda 2030. De asemenea, tinerii romani considera ca domeniile care ar beneficia cel ma mult de tehnologie in Romania sunt sanatatea si educatia.

AIESEC este cea mai mare organizatie de tineri din lume, infiintata in anul 1948, dupa cel de-al II-lea Razboi Mondial, care are ca scop "Pacea si Implinirea potentialului uman". AIESEC organizeaza stagii internationale si de voluntariat, in cadrul carora tinerii isi dezvolta abilitatile de leadership. In Romania, AIESEC exista din 1990 si este prezent in 15 orase. Pana in prezent, peste un milion de tineri au trect printr-o experienta AIESEC, la nivel global.

Sursa foto: puhhha/Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Andra Imbrea
Andra Imbrea s-a alaturat echipei Wall-Street in 2015. A studiat jurnalismul si economia, pe care incearca sa le imbine in cadrul materialelor sale despre industria de fashion, retail&FMCG si Media&Advertising. Iubitoare de pisici, carti si festivaluri de muzica.   

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri