Odata cu terminarea anului scolar 2016-2017, absolventii institutiilor de invatamant sunt asteptati sa se inscrie in evidentele ANOFM pentru a fi sprijiniti in gasirea unui loc de munca. De asemenea, cei care nu reusesc sa se angajeze dupa doua luni de la absolvire pot solicita sa primeasca o indemnizatie de 250 de lei timp de sase luni.

Absolventii inregistrati la agentiile pentru ocuparea fortei de munca beneficiaza de informare si consiliere profesionala, mediere pentru identificarea unui loc de munca, precum si de facilitati financiare. De asemenea, ei pot participa gratuit la programe de formare profesionala.

Cei care intr-o perioada de 60 de zile de la finalizarea studiilor nu s-au incadrat in munca potrivit pregatirii profesionale si sunt inregistrati la structurile ANOFM din raza de domiciliu/resedinta, pot solicita acordarea indemnizatiei de somaj daca:

  • nu urmeaza o forma de invatamant,
  • nu realizeaza venituri sau realizeaza venituri mai mici decat valoarea indicatorului social de referinta in vigoare (500 lei).

Se considera ca nu au reusit sa se incadreze in munca daca fac dovada ca, in perioada de 60 de zile de la data absolvirii, s-au inregistrat la agentiile pentru ocuparea fortei de munca ori la alti furnizori de servicii specializate pentru stimularea ocuparii fortei de munca, acreditati in conditiile legii, in vederea medierii pentru incadrare in munca.

Indemnizatia de somaj se acorda absolventilor, la cerere, pe o perioada de 6 luni, calculata de la data expirarii celor 60 de zile de la absolvire si consta intr-o suma fixa, lunara, neimpozabila al carei cuantum este de 250 lei. Nu beneficiaza de acest drept absolventii licentiati ai facultatilor de medicina, medicina dentara si farmacie care, la data solicitarii dreptului, au promovat concursul national de rezidentiat pe locuri sau posturi, in conditiile legii. Termenul de 60 de zile de la data absolvirii este termen de decadere din drepturi.

In cazul in care absolventii nu se prezinta in intervalul de 60 de zile de la terminarea studiilor, au dreptul sa se inregistreze ca persoane aflate in cautarea unui loc de munca, beneficiaza de toate serviciile oferite de agentiile pentru ocuparea fortei de munca, insa pierd dreptul la indemnizatie de somaj.

ANOFM atentioneaza absolventii de liceu promotia 2017, indiferent daca au promovat sau nu examenul de bacalaureat, ca termenul de 60 de zile incepe cu 27 mai 2017 (conform Ordinului 4.577/20.07.2016 al ministrului Educatiei Nationale privind structura anului scolar, cu modificarile si completarile ulterioare).

Elevii care nu au situatia scolara incheiata la unele discilpline, se pot inregistra in evidentele ANOFM in termen de 60 zile de la data promovarii examenului de corigenta (data inscrisa in adeverinta eliberata de institutia de invatamant).

Inregistrarea in evidentele ANOFM ca persoana aflata in cautarea unui loc de munca este o etapa prealabila si obligatorie in vederea obtinerii facilitatilor acordate potrivit Legii nr. 76/2002 privind privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca.
Persoanele interesate pot obtine informatii suplimentare la agentiile pentru ocuparea fortei de munca din raza de domiciliu sau resedinta, ale caror date de contact sunt disponibile la adresa: http://www.anofm.ro/contacteaza-ne.

Sursa foto: Kaspars Grinvalds, Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri