"In ceea ce priveste planurile de viitor, elevii de 17-18 ani cu care am interactionat in cadrul cursurilor de orientare in cariera au declarat, in mare parte, ca nu se vad in postura de angajati. Acestia au afirmat ca la 25 de ani spera sa aiba o familie, o casa, o masina si propria afacere. Acestia sunt incantati de ideea de antreprenoriat", a declarat Henrietta Marton, trainer in cadrul Fundatiei Dreptul la Educatiei, pentru wall-street.ro

In sedintele de training pe care le-a sustinut, atat cu elevii din ciclul gimnazial cat si cei din ciclul liceal, a observat ca acestia erau, de cele mai multe ori, impulsionati de alegerea unei cariere care sa le aduca venituri mari.

"Pentru multi tineri, banii sunt primul lucru la care se gandesc cand aleg o meserie. Acestia vor sa aiba siguranta financiara. Insa, au fost si elevi care au declarat ca nu sunt interesati de veniturile pe care o sa le aiba, ci vor sa faca ceea ce le place, cel putin pentru o perioada", a declarat Henrietta Marton.

In ceea ce priveste plecare in strainatate, trainerul a precizat ca majoritatea ar alege aceasta optiune doar pentru o perioada determinata, de cel mult 3-5 ani.

Trainingurile sustinute de catre Henrietta Marton au fost realizate in cadrul proiectului "Career Programme - Going beyond Borders", proiect dezvoltat in cadrul programului ERASMUS+, in urma parteneriatului strategic dintre Fundatia Dreptul la Educatie si Fundatia OTP Fay Andras din Ungaria. Rezultatele studiului au aratat ca 75% din tinerii chestionati considera oportuna consilierea/indrumarea in alegerea carierei.

Principala activitate a proiectului regional "Career Programme - Going beyond borders" a constat in dezvoltarea si implementarea unor module de orientare in cariera ca solutie pe termen mediu pentru imbunatatirea oportunitatilor de pe piata muncii ce ii vizeaza pe reprezentantii tinerei generatii. Aceste module, dezvoltate pe metodologia OK CENTER, au fost implementate atat in Ungaria cat si in Romania. In prima partea a lui 2016, continutul cursurilor a fost adaptat de catre trainerii Fundatiei Dreptul la Educatie conform nevoilor si cererilor de pe piata muncii din Romania. OK CENTER este un brand educational sustinut pe plan european de catre Fundatia OTP Fay Andras.

In Romania, cei doi traineri ai fundatiei Dreptul la Educatie au fost in orasele Deva, Focsani, Panciu, Medias, Arad, Oradea si Bucuresti, iar acum se pregatesc pentru Gura Humorului. In total, 118 elevi din 5 scoli gimnaziale si 278 de elevi din 9 licee au beneficiat de aceste traininguri pana in acest moment. Modulele pentru ciclul gimnazial consta in 3 intalniri de cate 4 ore, iar pentru ciclul liceal sunt prevazute 4 intalniri de cate 4 ore. In plus, pentru ciclul gimnazial, modulul prevede si o intalnire cu parintii.

Fundatia Dreptul la Educatie a fost lansata in 2014 de catre OTP Bank.

Sursa foto: ESB Professional / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Armand Iliescu
Armand s-a alăturat echipei Wall-street.ro în anul 2016, an în care a și finalizat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion . De-a lungul timpului a acoperit domenii precum FinTech, Finanțe-Bănci și Fiscalitate. A pus umărul timp de patru ani la consolidarea proiectului Future Banking , dedicat industriilor FinTech și digital banking, din poziția de Head of Growth. Tot în cadrul aceluiași proiect a dat startul emisiunii FinTech Friday,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri