Oracle, Microsoft, IBM, Continental, Google, OMV Petrom, Vodafone, Amazon, Grup Renault Romania si Coca-Cola HBC sunt cei mai doriti angajatori in anul 2017, potrivit unui sondaj realizat de Catalyst Solutions. Rezultatele studiului "Cei mai doriti angajatori" confirma interesul candidatilor pentru companiile de tehnologie.

Reprezentantii Oracle explica faptul ca pozitia de lider in topul "Cei mai doriti angajatori" este data de politica de resurse umane a companiei, care se adapteaza trendurilor si nevoilor pietei, si care se reflecta intr-un pachet competitiv de benficii. De asemenea, este cunoscut faptul ca angajatii Oracle formeaza o comunitate in cadrul careia isi pun in practica hobby-urile comune. Toate acestea se reflecta intr-un mediu de lucru prietenos si inspirational.

Indiferent de pregatirea, experienta sau profilul candidatilor, la Oracle exista constant pozitii deschise. Fie ca vorbim de roluri in domeniul financiar, in vanzari, in resurse umane, in domeniul tehnic (development, consultanta sau support), de candidati cu experienta indelungata, de nisa, sau aflati la inceput de drum, oportunitatile noastre de cariera acopera un spectru foarte larg.

Oracle

Reprezentantii Microsoft, companie care se afla pe locul doi in topul celor mai doriti angajatori, spun ca posibilitatea de a lucra cu tehnologii de ultima generatie este un element important care diferentiaza Microsoft de alti angajatori existenti pe piata muncii.

Credem ca acest feedback vis-a-vis de brand-ul de angajator s-a transmis de la angajatii nostri catre piata, ceea ce ne pozitioneaza ca un angajator atractiv pe piata muncii din Romania si nu numai. Candidatii care sunt in proces de cautare de oportunitati de cariera, pun accent pe aceste aspecte atunci cand sunt decisi sa faca o schimbare profesionala.

Microsoft

Care sunt criteriile in functie de care candidatii isi aleg angajatorul?

In top 5 criterii pe care le iau in considerare candidatii, se plaseaza mediul de lucru placut, alaturi de pachetul de salarii si beneficii oferit de compania respectiva. Urmatoarele criterii sunt siguranta locului de munca, posibilitatile de evolutie profesionala respectiv, programele de training pe care compania le ofera. Intr-o piata in care numarul de oportunitati de cariera este ofertant, procesul de luare a deciziei devine mai rafinat, candidatii tin cont de mai multe aspecte si valorizeaza o serie de alte criterii, pe langa cele financiare.

Citeste si:

O alta dimensiune analizata in studiul "Cei mai doriti angajatori" se refera la canalele de comunicare folosite de respondenti atunci cand vor sa afle mai multe informatii despre companii si oportunitatile de cariera. Rezultatele arata ca in topul modalitatilor de informare sunt portalurile de joburi (75,43%), recomandarile primite de la prieteni si colegii (63,54%), alaturi de site-urile companiilor (58,67%). In plus, reteaua de socializare Linkedin (54,58%), interactiunea personala cu angajatorii (53,66%), anunturi ale angajatorilor pe site-uri de stiri si de specialitate (50,76%) si targurile de joburi (47,40%) sunt preferate de respondenti.

Cu toate ca mediile de comunicare online si retelele de socializare sunt prezente destul de sus in topul canalelor utilizate, potentialii candidati nu neglijeaza interactiunea directa cu reprezentantii organizatiei. De cele mai multe ori, ei sunt in cautarea acelor cadre in care pot discuta direct cu angajati din cadrul companilor vizate, fie ca vorbim de evenimente la sediul companiei, targuri de cariera sau alte evenimente de business la care este prezent un anumit angajator. Feedback-ul primit de la prieteni sau colegi cantareste si el foarte mult in decizia de angajare. Din acest motiv experienta pe care companiile o ofera actualilor angajati este definitorie pentru reputatia lor in piata.

Rezultatele studiului "Cei mai doriti angajatori" din acest an se bazeaza pe informatiile colectate in urma unui chestionar online in perioada martie – mai 2017. La studiu au participat 11.036 respondenti cu studii superioare, atat juniori, cat si candidati cu experienta din toata tara.

Sursa foto: Rawpixel.com, Shutterstock