“In 2009, bugetele de coaching si training au fost reduse la minim. Procentual, aproximez ca au scazut pana la un sfert, fata de bugetele alocate in 2008. In mod special in Timisoara, din cauza productiei majoritare adresata segmentului automotive, caderea de bugete a fost masiva. Cu toate acestea, dispozitia de a investi in coaching in 2009 a crescut cu 75%, pentru ca reprezentantii HR si-au dat seama de utilitatea unor interventii profesioniste”, afirma Cornel Carausu, coach activ in zona Banatului.

El este acreditat de International Caoach Federation si mentorat Alain Cardon, CEO-ul companiei franceze de formare si consultanta manageriala Metasysteme, prezenta si pe piata romaneasca de la inceputul anului trecut.

Desi Asociatia Romana de Coaching numara in 2009 aproximativ 50 de specialisti, atestati sau in curs de atestare la unul dintre grupurile internationale de profil, Carausu sustine ca unul dintre avantajele oferirii acestor servicii pentru companiile din provincie il reprezinta concurenta redusa.

Astfel, dintre cei 11 de coach atestati de International Coaching Federation in Romania (federatia internationala de profil), numai trei lucreaza in afara Bucurestiului.

“Cererea pentru servicii de coaching este semnificativa. Estimez ca la ora actuala oferta serviciilor de coaching din Banat acopera doar 5% din cererea venita dinspre persoane fizice. Cererea din partea firmelor mijlocii si mari este acoperita in suficienta masura”, mentioneaza Carausu.

Unele dintre dezavantajele furnizarii de servicii de coaching in provincie tine de costul suplimentar pentru deplasarea in Bucuresti, la cursuri si supervizari, si de amortizarea mai indelungata a investitiilor profesionale, din cauza onorariilor mai mici obtinute in provincie, fata de Capitala.

In general, obtinerea unui atestat in coaching presupune parcurgerea mai multor etape: plata unei taxe de circa 3.000 de euro, 100 de ore de practica tinute pentru opt clienti si 60 de ore de formare cu un coach deja acreditat.

Taxa de aproximativ 3.000 de euro pe care trebuie sa o achite o persoana pentru a deveni coach poate fi recuperata intr-un timp relativ scurt, in care o sedinta de coaching, cu o durata de o ora, pleaca de la un onorariu de cel putin 50 de euro.

“In Bucuresti, o sedinta de coaching cu durata de 1 ora costa intre 100 si 200 euro, in functie de numarul participantilor la program. In cazul in care e adus un coach profesionist sau master coach, costurile se pot ridica la 500 euro. In Timisoara, onorariul unei sedinte se opreste la 100 de euro, punandu-se un mai mare accent pe recuperarea investitiilor”, spune Carausu.

In Banat, companiile consumatoare de servicii de coaching provin din industriile IT si auto. “O parte din clientii din automotive care au fost anii trecuti in sedinte platite de companie vin acum din propriul buget”, completeaza acesta.

Principalele dileme ale managerilor banateni in anul de criza 2009 s-au legat de stilurile si eficienta leadership-ului in situatii economice limita. “Marea problema a managerilor sau leaderilor pe care i-am intalnit a fost absenta unui mentor sau a unor modele autohtone de manageri cu experienta. Pentru majoritatea managerilor aceasta a fost prima criza pe care n-o puteau rezolva, si pentru care cautau o metoda optima de a reactiona”, explica Carausu.

Pentru anul 2010, desi indicii pietei fortei de munca par sa se revigoreze, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, Carausu sustine ca, pentru ca piata serviciilor de coaching sa se mentina la aceleasi cote, companiile vor trebui sa isi reorienteze bugetele dinspre tendinta de conservare pe piata catre cea de investitie in lideri.

“Estimez ca, daca criza s-ar opri in acest an, si s-ar debloca bugete, deschiderea celor din HR la ideea de coaching este inca una foarte mare, asa ca cererea ar depasi cu mult oferta. Daca insa nu se va opri in acest an, va trebui sa inceapa un proces de adaptare la criza, asa ca oamenii nu vor mai cauta solutii performante de reabilitare, ci mai mult de metode de prevenire a efectelor secundare ale crizei”, conchide Carausu.

CEO Metasysteme: Pana acum managerii au dat afara si au taiat salariile. Greul de-abia acum incepe

CEO Metasysteme: Pana acum managerii au dat afara si au taiat...