Dochia crede ca decizia Petrom face parte din planul de restructurare a activitatii companiei la nivel global si ca pretul nu a fost determinat de numarul benzinariilor achizitionate ci de profitabilitatea lor.

"Este posibil ca profitabilitatea OMV sa fie mai buna decat cea a Petrom si astfel sa se justifice pretul", a explicat Dochia. Analistul Dan Barbulescu, mic actionar la Petrom, crede insa ca "tranzactiile de preluare a statiilor de benzina din Romania, Bulgaria, Serbia si Muntenegru va marca un profit pentru OMV, prin faptul ca se transfera active cu risc financiar mai mare decat al Petrom datorita zonelor geografice in care se afla si care sunt percepute si evaluate de investitori si din punct de vedere al profitului, impozitarii, dar si al riscurilor, exista practic un indicator al riscului de investitii in regiune mai mare decat pentru Romania si Petrom".

Legat de corectitudinea tranzactiei, Dan Barbulescu considera ca, "daca in Consiliul de Administratie in care s-a aprobat aceasta tranzactie, angajatii OMV s-au abtinut de la vot, atunci totul este transparent si corect, dar, daca nu s-au abtinut de la vot, au incalcat Legea 31 a societatilor comerciale, care interzice actionarilor majoritari sa ia decizii de interes contrar intereselor actionarilor minoritari, in conditiile in care Grupul OMV are tot interesul sa incaseze mai mult de la Petrom". "Dar si daca reprezentantii OMV

s-au abtinut de la vot si a fost aprobata tranzactia doar de reprezentantii statului roman si ai Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare - BERD, reprezentantii Ministerului Economiei si Comertului, conform noului statut al companiei, nu puteau vota in cazul unei tranzactii cu valoare mai mare de 10 milioane dolari decat daca ar fi avut mandat scris de la minister, semnat de ministrul Economiei, Codrut Seres", sustine Dan Barbulescu. Consilierul Dorinel Mucea, reprezentantul Ministerului Economiei si Comertului(MEC) la Petrom-OMV nu a putut fi contactat ieri, pentru a afla daca MEC a stiut sau a mandatat aceasta tranzactie.

Responsabilii OMV declara afacerea "un pas semnificativ, care consolideaza in continuare pozitia Petrom". "Aceasta este o situatie castig-castig pentru compania mama si subsidiara sa, de vreme ce prin cele trei companii Petrom va castiga know-how semnificativ si va putea functiona ca un centru al Grupului OMV in Europa de Sud-Est. Pentru companiile OMV, tranzactia va facilita managementul aprovizionarii prin asigurarea accesului direct catre rafinariile din Romania", a declarat ieri Wolfgang Ruttenstorfer, presedintele grupului austriac OMV. Directorul general adjunct al Petrom, Werner Schinhan, a declarat pentru Mediafax ca achizitia retelelor OMV din Romania, Bulgaria, Serbia si Muntenegru va creste cifra de afaceri a companiei Petrom cu 15-20%.

"Aceste trei companii au o cifra totala de afaceri de aproximativ 450-500 milioane euro, influentata bineinteles de pretul petrolului si implicit al carburantilor", a spus Schinhan. Directorul general adjunct a explicat si ca retelele de benzinarii vor continua sa functioneze sub sigla OMV, deoarece Petrom nu este un brand la fel de cunoscut. "Petrom nu este un brand cunoscut in Bulgaria si in Serbia, spre deosebire de Romania, unde este un nume bine stabilit si pe care vom continua sa il dezvoltam. Astfel, in celelalte piete din regiune incercam sa majoram cota de piata a Petrom prin numele OMV, iar telul este sa continuam investitiile", a explicat Werner Schinhan. Managementul Petrom se concentreaza pe activitatea de baza, renuntand la active care nu se incadreaza in acest profil. Directorul general adjunct, Werner Schinhan a declarat ieri pentru Mediafax ca Petrom ar putea vinde active in valoare de pana la 50 milioane euro, prin renuntarea la o serie de bunuri care nu fac parte din activitatea de baza a companiei.

"Continuam strategia de a renunta la activele care nu tin de activitatea de baza. Studiem ofertele de piata si evaluarile, pentru a realiza acest lucru, in urmatoarele luni, la hoteluri si moteluri", a spus Schinhan.

Actiunile SNP pot creste la BVB, dupa tranzactia cu OMV

Actiunile SNP-Petrom au fost oprite, ieri, de la tranzactionare la Bursa de Valori Bucuresti, dupa anuntul tranzactiei de preluare a statiilor care apartin actionarului majoritar, OMV. "Oprirea de la tranzactionare s-a facut potrivit reglementarilor bursiere, care cer ca atunci cand exista un eveniment important, comunicat in afara sedintei de tranzactionare, actiunile sa fie suspendate pe parcursul unei zile de la BVB", ne-a declarat Stere Farmache, directorul general al BVB.

Oprirea unei actiuni de la tranzactionare este in acest caz o masura prin care investitorii "pot sa digere informatiile si sa ia decizii in cunostinta de cauza", spune Stere Farmache, care recunoaste insa ca perioada de suspendare ceruta obligatoriu de Regulamentele Bursei este prea lung. "Este o veste buna faptul ca nu vor mai fi oprite de la tranzactionare actiuni din acest motiv timp de o zi", spune Bogdan Trandafir, broker la SSIF BCR Securities. "Ma astept ca de maine, o data cu reintroducerea actiunilor SNP la tranzactionare, sa mearga la fel ca si pana acum, cred insa ca pe termen scurt vor fi influentate de trendul pietei, respectiv, daca se confirma corectiile suferite de BVB azi (ieri - n.r.), pot scadea, iar daca Bursa isi continua cresterea, se vor aprecia", a declarat Bogdan Trandafir. Catalin Bolohan, Senior Broker al SSIF Vanguard, considera ca "este o tranzactie corecta, pretul de 1,3 milioane euro este comparabil cu piata si Petrom va deveni astfel un centru de dezvoltare zonala al OMV, ma astept deci ca actiunile SNP sa mearga bine, ca si pana acum".